Se modifică tarifele de distribuție e energiei electrice. Cum sunt afectați românii

Tarifele pentru distribuția energiei electrice vor crește cu 2,21%. De obicei o creștere de acest fel se reflectă și în facturile consumatorilor casnici, dar de această dată Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunțat că aceștia nu vor fi afectați, scrie news.ro

”În cadrul preocupărilor constante pentru asigurarea unui echilibru real între obiectivele operatorilor de distribuţie concesionari şi interesele utilizatorilor beneficiari ai serviciului de distribuţie, ANRE acordă o atenţie deosebită pentru creşterea transparentizării costurilor care compun tariful de energie electrică, în vederea stabilirii unor preţuri corecte la consumatori pe bază de costuri justificate”, arată ANRE într-un comunicat.

Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat, în şedinţa din 24 iunie, ordinele privind ajustarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice prestat de operatorii de distribuţie concesionari.

Această ajustare a fost aprobată ca urmare a rezultatului analizei datelor transmise de operatorii de distribuţie concesionari şi a calculelor veniturilor reglementate ale acestora, în conformitate cu prevederile metodologiilor de calcul aplicabile.

Ultima oră