Poliția scoate toate radarele la treabă - Împânzesc drumurile importante ale Sibiului
Foto Arhivă

În acest final de săptămână șoselele județului vor fi împânzite de radarele poliției. Toate vor fi în stradă, pentru că la nivel național are loc o acțiune de prevenire pe linie de viteză. 

Principalul obiectiv al activităților polițiștilor îl reprezintă conștientizarea participanților la trafic cu privire la consecințele accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate, consecințe care, adesea, sunt din cele mai grave.

Timp de trei zile, toate radarele vor fi scoase pe șosele și autostrăzi, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală.

Se vor folosi echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile model TruCAM.

Pe lângă acestea, se vor utiliza și aparatele etilotest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice.

În perioada 01 ianuarie – 9 iunie 2019, în județul Sibiu, viteza excesivă sau neadaptată condițiilor de drum a generat 13 accidente soldate cu decesul a 5 persoane și rănirea gravă a altor 16 persoane, fiind cauza principală de producere a accidentelor rutiere grave la nivel de județ.

Ultima oră