Caravana „Grădina mea de legume la oraș” împarte semințe de legume și plante sibienilor

În cadrul celei de-a doua ediții a proiectului “Grădina mea de la oraș“, sibienii sunt invitați la caravana care va ajunge în cinci zone din oraș. Vor fi împărțite semințe de legume și plante care pot fi crescute inclusiv pe balcon și vor fi oferite spre degustare preparate pregătite de bucătari celebri, cu ajutorul unor astfel de plante și legume care pot fi crescute în “grădinile de oraș“.

Aproximativ 1.000 de kituri de grădinărit vor fi împărțite în prima săptămână a lunii iulie, în cinci zone din municipiul Sibiu. Locuitorii orașului care doresc să își amenajeze o grădină – fie pe balcon, fie în jurul casei – vor primi plicuri cu semințe de fasole fideluță galbenă oloagă, mazăre, rozmarin, leuștean, stir roșu, salată, castraveți cornison, cicoare, varză de Buzău, ceapă de Buzău, ridichi, spanac urcător, bame și isop. Totodată, printre semințele ce vor fi împărțite în mod gratuit sibienilor doritori se vor regăsi și mursalski chai (o plantă antioxidantă, pentru ceaiuri rafinate, care crește și iarna), dar și lophantus o plantă aromată condimentară, care este folosită și pentru ceaiuri cu efecte terapeutice. Caravana „Grădina mea de legume la oraș” împarte semințe de legume și plante sibienilor“Grădina mea de la oraș“ este un proiect susținut financiar de Primăria municipiului Sibiu prin intermediul Agendei Comunității și are scopul de a încuraja cât mai mulți sibieni să își amenajeze, inclusiv pe balcoanele apartamentelor, mici “grădini de oraș“, în care să crească legume și plante aromatice pe care să le folosească în alimentația zilnică. În acest an, la cea de-a doua ediție a proiectului, cofinanțator este și Consiliul Județean Sibiu. Caravana „Grădina mea de legume la oraș” împarte semințe de legume și plante sibienilor

Caravana „Grădina mea de legume la oraș” împarte semințe de legume și plante sibienilor

Alături de pliculețele cu semințe – dintre care cele mai multe pot fi crescute în grădinile din balcoane pe tot timpul anului -, sibienii interesați vor primi și materiale informative despre cum trebuie îngrijite “grădinile de oraș“. Totodată, va fi amplasată și o grădină de oraș demonstrativă, crescută atât în jardiniere, dar și în recipiente mai puțin convenționale, cum ar fi găleți vechi sau saci de plastic. Caravana „Grădina mea de legume la oraș” împarte semințe de legume și plante sibienilor Caravana „Grădina mea de legume la oraș” împarte semințe de legume și plante sibienilor

Degustări propuse de bucătari recunoscuți
Și pentru “a închide cercul“, sibienii care au intenția să își amenajeze o grădină de oraș vor putea și degusta preparate gătite pe baza sau cu ajutorul plantelor și legumelor care pot fi crescute și pe balcoane. Preparatele sunt pregătite de doi dintre cei mai apreciați bucătari sibieni – Ioan Bebeșelea (Syndicat Gourmet, tocmai premiat la nivel național, în cadrul galei Gault&Millau pentru colaborarea cu producătorii locali) și Daniel Joarză (Hochmeister, ambasador al Sibiu Regiune Gastronomică Europeană și câștigător al concursului local European Young Chef Award 2016).
Cei doi vor oferi sibienilor salată de sfeclă cu ridichi, ceapă verde și dressing de ulei de dovleac, miere și rabarbăr. Totodată, printre preparatele propuse de cei doi bucătari care promovează lanțul scurt al aprovizionării se numără și tartine cu cremă de ardei copt, brânză de capră și verdețuri, cu semințe prăjite de nucă și dovleac. În fine, printre preparatele propuse spre degustare se numără și un pesto de pătrunjel cu roșii cherry aromate cu svie și usturoi.
Toate aceste preparate vor fi oferite în recipiente prietenoase cu mediul.

Unde și când
Caravana “Grădina mea de la oraș“ va fi prezentă luni, 1 iulie 2019, pe strada Lungă, în dreptul Școlii nr. 18, începând de la ora 10:30. De la aceeași oră, caravana va fi prezentă și la Piața Cibin, pe trotuarul din fața halei pentru lactate, în cursul zilei de marți, 2 iulie.
Acțiunea de împărțire de semințe, materiale de informare și degustare continuă miercuri, 3 iulie 2019, pe str. Bihorului, din cartierul Ștrand (vizavi de parc). În cursul zilei de joi, de la ora 10:30, caravana se mută pe bulevardul Mihai Viteazul, în dreptul blocului cu nr. 13, pentru ca în ultima zi lucrătoare “Grădina mea de la oraș“ să fie prezentă în cartierul Vasile Aaron, pe strada Semaforului, lângă piața agroalimentară.

Cultivi și câștigi premii de 4.000 de lei
Ediția a doua a proiectului “Grădina mea de la oraș“ continuă cu diseminarea de informații pe tema “urban farmingului“: de la sfaturi legate de cultivare, la experiențele altor sibieni care își amenajează astfel de grădini în balcoane sau pe terenul din jurul casei. Aceste articole pot fi găsite la adresa turnulsfatului.ro/gradinameadelaoras.

Iar în cea de-a doua jumătate a lunii iulie și până la jumătatea lunii august se va derula un concurs la finalul căruia vor fi oferite premii în valoare totală de 4.000 de lei. Două premii, fiecare de câte 1.500 de lei, vor fi oferite pentru cea mai sănătoasă și frumoasă grădină amenajă pe balcon, respectiv pentru o grădină amenajată în jurul casei, fiind însoțite de alte două mențiuni de câte 500 de lei pentru cele mai “populare“ astfel de grădini. Participarea la concurs va fi simplă: trimiteți câteva fotografii cu grădinile amenajate, iar un juriu va desemna cele mai frumoase și sănătoase grădini. Sibienii se pot implica și ei în acest concurs, votul lor urmând a desemna câștigătorii mențiunilor.

“Grădina mea de la oraș“ este un proiect ajuns la a doua ediție datorită susținerii financiare oferită de Primăria municipiului Sibiu prin intermediul Agendei Comunității. Proiectul este susținut financiar, de asemenea, și de Consiliul Județean Sibiu, prin intermediul Agendei Comunității.

Sponsorul principal al “Grădinii de la oraș“ este Oasis (oasisconsult.com). Proiectul este susținut și de Soma Sibiu (somasibiu.ro).

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică