piesă istorică despre marea unire – „dincolo de orice” se joacă la biblioteca astra
FOTO arhivă

Sâmbătă, 29 iunie 2019 ora 18,00, la sala de festivități a Bibliotecii ASTRA, va fi interpretată piesa istorică în două acte „Dincolo de orice” în cadrul unui proiect cultural ce își propune conștientizarea importanței celebrării consecințelor Marii Uniri și după împlinirea unui centenar de la realizarea ei.

Piesa istorică interpretată de adolescenți are legătură cu acest eveniment, fiind publicată în anul 2017 de tânărul Nicolae Săcrieru.

„Plasată în contextul istoric al primului război mondial şi al misiunii româneşti în Statele Unite în 1917 pentru susţinerea cauzei reîntregirii României Mari, piesa de teatru este foarte actuală prin temele punctate de personajele lui Nicolae” scria în prefaţa cărţii Emilia Chiscop, jurnalist si coordonator programe educationale la Duke University S.U.A, iar scriitoarea Passionaria Stoicescu afirma cu aceeaşi ocazie „tânărul autor reuşeşte să facă din realitatea istoriei un argument pentru o viziune personală. Fără să denatureze datele şi faptele, păstrând chiar numele membrilor Misiunii Patriotice, izbuteşte să scoată semnificaţii contemporane dintr-o istorie trecută.”

Nicolae Săcrieru este unul dintre cei 7 absolvenți de anul acesta ai Centrului de Excelență în Filosofie de la București, câștigătorul mai multor premii naționale la Istorie, câștigător al unor premii la concursurile de eseuri organizate în ultimii doi ani de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, câștigătorul unui premiu la un concurs de dramaturgie și elev în clasa a XI a la Colegiul Național “Unirea” Focșani. Despre piesa istorică ce va fi interpretată mâine seară la Focșani, el afirmă: “Prin piesa istorică Dincolo de orice, am încercat să arăt forța pe care destinul uman, povestea personală a fiecăruia dintre noi o are în curgerea propriu-zisă a istoriei. Și mai ales faptul că nu numai imaginea oamenilor rămași în documentele istorice este importantă, ci și imaginea oamenilor simpli, a căror ștergere din timp a numelui nu a putut știrbi în niciun fel faptele lor cu efect covârșitor în schimbarea cursului istoriei. Diferența dintre Vasile Stoica, eroul – protagonist al piesei, al cărui destin extraordinar este cunoscut de posteritate, și Valeriu, un simplu român emigrant, este aceea că acesta din urmă se poate identifica cu orice român din America anului 1917 care a înțeles și s-a implicat în marile evenimente de atunci pentru lupta României sale. Iar acest lucru nu îi diminuează în vreun fel importanta; el rămâne pentru noi un model care reprezintă o întreagă comunitate. Căci dincolo de orice, nevoia societății noastre de astăzi este aceea de a căuta niște modele acoperite de timp ale Istoriei românilor, a căror poveste noi să ne-o însușim și s-o ducem mai departe.”

Acțiunea se desfășoară în SUA, la Washington, în vara anului 1917. Cei trei membrii ai Misiunii românești – Vasile Stoica, Vasile Lucaciu și Ioan Moța – au plecat în Statele Unite ale Americii în numele României pentru a pleda în favoarea cauzei românești și, în special, pentru unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat. Piesa de teatru a mai fost jucată în 4 localități din țară și în București.

În contextul necesității constientizarii consecințelor Marii Uniri si a recunostintei față de eroii care s-au jertfit pentru neam şi ţară, piesa istorică „Dincolo de orice” interpretată pe 29 iunie ora 18,00, la sala ASTRA, este un prilej potrivit de a marca această sărbătoare.

Ultima oră

Comentariul meu