Skate Park-ul de la Obor a fost inaugurat de mai bine de o lună, iar acum consilierii locali vor vota regulamentul de funcționare al acestuia. Sunt prevăzute reguli de comportament ale celor care îl vor folosi, obligații și drepturi.
Vârsta minimă a celor care pot intra aici este de 6 ani. Practicarea sporturilor în cadrul complexului se face pe propria răspundere, iar în cazul minorilor pe răspunderea părinților. Skate park-ul va fi deschis zilnic de la ora 8 la 22.
Cei care vor intra aici este obligatoriu să poate echipament de protecție- căști, genunchiere, cotiere, iar fiecare sportiv este îndemnat să aleagă traseul a cărui dificultate consideră că îi este potrivită.
În interior este amenajată o zonă de odihnă, și doar aici este permis consumul de băuturi sau mâncare, și doar băuturi răcoritoare, nicidecum alcoolice.
Skate park-ul este destinat folosirii exclusive a rolelor, skateboard-urilor, patine cu rotile, biciclete BMX/MTB și trotinete. Orice alt tip de autovehicul este interzis în complex.
De asemena, niciun animal de companie nu este acceptat în interior, indiferent de rasă sau talie.
Accesul în noul skate park va fi gratuit, dar cei care vin aici trebuie să respecte regulile de conduită, pentru că altfel se vor aplica amenzi.