FOTO Icoana care dezleagă blesteme și vindecă bol sosește la Spitalul T.B.C.

Icoana „Maica Domnului Regina Raiului” de la Lavra Pecerska, vindecătoare de boli sufletești și dezlegătoare de blesteme, va sosi miercuri seara la Sibiu.

Nouă zile de rugăciuni la icoana renumită pentru alungarea duhurilor necurate

FOTO Icoana care dezleagă blesteme și vindecă bol sosește la Spitalul T.B.C.

Icoana este de secol XIX, are o vechime de 157 de ani și în urma închinării și a Sfintelor Masluri săvârșite la Icoană, s-au vindecat foarte mulți bolnavi, mai ales aceia cu boli locomotorii și suferințe mintale. Icoana a fost purtată în case pentru alungarea duhurilor necurate. Începând de miercuri, timp de 9 zile, la Biserica Spitalului T.B.C. se vor desfășura Sfinte Masluri lângă Icoană pentru ajutorul celor bolnavi. Biserica este deschisă între orele 8:00 – 20:00.

Preotul Cătălin Dumitrean: Icoana dezleagă blesteme de neam

Părintele Cătălin Dumitrean recomandă credincioşilor să se închine la icoana ce va fi adusă la Sibiu. „Am primit mărturia multor bolnavi care s-au închinat Sfintei Icoane și care au mărturisit că în timpul săvârșirii Tainei Sfântului Maslu au simțit o pace sufletească, constatând apoi însănătoșirea în propriul trup. Icoana dezleagă blesteme de neam și este o oportunitate deosebită să o avem în mijlocul nostru,” a declarat preotul Cătălin Dumitrean.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică