Evaluarea Națională în județul Sibiu - Cele mai multe note între 6 și 6,99
Foto: arhivă

Rezultatele Evaluării Naționale din județul Sibiu arată binișor dacă e să ne luăm după cele 8 medii de 10 obținute de 6 elevi de la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, unul de la Liceul ”Constantin Noica” și unul de la Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga”. Dar, au fost note mai mici de 2, iar media s-a încadrat între 6 și 6,99.

Pentru evaluarea Națională s-au înscris 3001 elevi în cele 137 unități de învățământ. Doar că nu toți s-au prezentat la examen, 228 au lipsit. 487 de elevi, adică 17,57% au obținut note cuprinse între 6 și 6,99. Medii între 7 și 7,99 au obținut 17,39% dintre elevi, adică 482. 472 de elevi, adică un procent de 17,03% au luat note între 8 și 8,99.

Cele opt note de zece înseamnă 0,29% dintre elevii care au susținut examenul.

S-au înregistrat și note mici și foarte mici. 11,29% dintre elevi au luat între 4 și 4,99, între 3 și 3,99 s-au încadrat 7,43% dintre elevi. 121, adică 4,37% au obținut media între 2 și 2,99, iar 34 de elevi au primit între 1 și 1,99.

Un elev a fost eliminat de la proba de matematică pentru că i-a sunat telefonul în timpul examenului.

 

 

Ultima oră