Meteorologii au emis din nou coduri galbene de instabilitate atmosferică pentru aproape toată țara. De duminică, la Sibiu va fi cod portocaliu.
Potrivit informării meteo, începând de sâmbătă de la ora 10:30 până marți la ora 23.00 instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.
Vremea va fi călduroasă, îndeosebi în sudul și estul țării, unde în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
De la ora 13.00, zonele de deal și de munte, precum și în Moldova, Transilvania, Maramureș, estul Munteniei și vestul Dobrogei intră sub cod galben de instabilitate atmosferică, care se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.
Începând cu ora 15.00 și până la ora 23.00, în județele Suceava, Botoșani, Neamț și în zona de munte a județelor Bistrița-Năsăud și Maramureș este cod portocaliu de ploi și vijelii. Se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 35…40 l/mp și izolat 50…60 l/mp.
Totodată, ANM a emis o averosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp. De duminică ora 15 până luni la ora 15, județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Hunedoara, precum și zona montană și submontană a județelor Argeș, Sibiu și Alba intră sub cod portocaliu.
Vor fi averse torențiale, intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 60…70 l/mp.