un clujean și un hunedorean prinși la furat în sibiu – au plecat cu sculele dintr-o casă în construcție
FOTO arhivă

Doi bărbați, unul din județul Cluj, iar altul din Hunedoara, au fost prinși la furat în județul Sibiu. Aceștia au încercat să plece cu sculele dintr-un imobil aflat în construcție, însă au fost prinși la timp de proprietar.

„La data de 20 iunie a.c., polițiștii sibieni au reținut doi bărbați, în vârstă de 31 și 43 de ani, domiciliați în jud. Cluj, respectiv Hunedoara, față de care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și distrugere”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

În fapt, bărbații sunt bănuiți că, în noaptea de 19/20 iunie, ar fi pătruns într-un imobil aflat în construcție, pe raza localității Veștem, de unde ar fi sustras mai multe scule pe care le-au abandonat ulterior pe câmp, după ce au fost surprinși de proprietarul imobilului. De asemenea, au distrus luneta unui autovehicul, fără a sustrage bunuri din interior.

Cei doi au fost reținuți 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați instanței în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr.

Ultima oră

Comentariul meu