Expoziție la Biblioteca Astra cu numerele revistei „Știință și Tehnică” – Prima apariție acum 70 de ani

În luna iunie a anului în curs, Compartimentul Periodice al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, propune celor interesați expoziția Revista Știință și Tehnică: 70 de ani de la apariție. Daniela Stancu, bibliotecară, recomandă un periplu în istoria recentă a acestei prestigioase publicații românești, prin intermediul căreia au fost popularizate și promovate științele și cercetarea din România.

În anul 1895, la Târgu Jiu apare „Amicul Tinerimei. Foaia de cunoscințe folositore pentru nobilitatea tinerimei române”. Fondatorul revistei era năsăudeanul Iuliu Moisil, publicist, membru de onoare al Academiei Române, președinte al Asociației ASTRA Năsăud. Din 1906 redacția și administrația se mută la București și își continuă activitatea până în 1911. Revista apărea lunar cu deviza „Cultură, morală, iubire de neam, sciință’’ și publica biografii ale unor oameni de știință, istorici, articole cu tematică istorică, literară, descrieri geografice, științe naturale și aplicate, însoțite de imagini. Printre colaboratori, se află nume cunoscute ale vremii: Mihail Străjan, Andrei Bârseanu, Paul Tanco, Nicolae Petra Petrescu. Ulterior publicația reapare în serie nouă, în ediție mult mai modestă, între 1935-1936, ca revistă a Liceului ‘’Tudor Vladimirescu’’ din Târgu Jiu. Expoziție la Biblioteca Astra cu numerele revistei „Știință și Tehnică” – Prima apariție acum 70 de ani

În anul 1897, Luigi Cazzavillan, ziarist român de origine italiană, fondator al ziarului „Universul”, are admirabila inițiativă de a populariza științele din România în „Ziarul Călătoriilor și al întâmplărilor de pe mare și uscat”. În paginile acestuia au fost publicate informații, știri, curiozități, noutăți științifice, obiceiuri din țară, dar și din lume, medalioane dedicate unor oameni de știință și inventatori, fragmente de literatură științifică, însoțite de materiale vizuale alb-negru. La începutul secolului XX, publicația apare cu titluri diferite: „Ziarul Călătoriilor și al Științelor Populare” și „Ziarul Științelor Populare și al Călătoriilor” (1913 – 1916), în perioada Marelui Război apariția sa fiind întreruptă. Publicarea acestuia este reluată la 6 ianuarie 1920, sub conducerea cunoscutului om politic si ziarist din perioada interbelică, Stelian Popescu. Din 30 octombrie 1924 este denumit „Ziarul Științelor și al Călătoriilor”, continuând să apară cu acest titlu până în 1948. În anul 1949 apar două reviste – „Știință și Cultură” și „Știință și Tehnică pentru Tineret” – având același scop: popularizarea științei, tehnicii și cercetării în România de după cel de-al Doilea Război Mondial.

În 1954, avea să se nască cel mai cunoscut brand al presei științifice din România, „Știință și Tehnică”. Astăzi, revista apare lunar și este apreciată pentru materialul bogat pe care îl cuprinde și condițiile grafice de excepție. Este o publicație remarcabilă, care ține mereu pasul cu progresele uimitoare înregistrate de știință în zilele noastre.

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu deține în colecțiile de publicații periodice titlurile menționate anterior, acestea putând fi consultate la Sala de Lectură a Compartimentului Periodice, Corp A, Str. George Barițiu, nr. 5, et. 1, în programul de funcționare al acesteia, de luni până vineri, între orele 9:00 – 17:00.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică