foto ziua universală a iei, sărbătorită la muzeul în aer liber – vezi aici programul complet

Muzeul ASTRA organizează în perioada 21-23 iunie evenimentul ,,Ziua Universală a Iei”, ediția a VI-a. În programul pregătit pentru această ediție regăsim târgul de ii și obiecte tradiționale, plimbarea în IE cu Biciclete Cochete, expoziția ,,MAIESTRIA, WOW – expoziție de cămăși cusute cu pasiune”, de doamnele din grupul Semne cusute, Bucureşti şi Măiestria de la Chişinău ateliere pentru părinți și copii, ora de joacă sau concursul ,,Cea mai frumoasă ie în familie”.

Intrarea în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va fi liberă sâmbătă și duminică (22 – 23 iunie 2019) pentru toți cei care poartă IA.

foto ziua universală a iei, sărbătorită la muzeul în aer liber – vezi aici programul complet

“Tradiția și portul popular moştenit din timpuri imemoriale sunt cu adevărat pentru noi valoari incontestabile și mă bucur să văd cum IA noastră este sărbătorită și apreciată în întreaga lume, devenind un adevărat brand de ţară. Ziua IEI este o zi specială, la care sibienii participă întotdeauna cu plăcere, iar Muzeul ASTRA a știut intotdeauna să pună în valoare cultura, tradiția și meșteșugul. Mi-am făcut o tradiție în a nu lipsi de la evenimentele care sărbătoresc așa frumos, momente, detalii și ritualuri din străbuni” – a declarant Daniela Cîmpean președinta Consiliului Județean Sibiu. foto ziua universală a iei, sărbătorită la muzeul în aer liber – vezi aici programul complet

Sâmbătă seară (22.06.2019), pe scena Târgului de Țară vor susține concerte artistele Ștefania Iacob, Ana Maria Galea și Georgiana Mănăilă, în tonuri de folk, jazz, bossa nova sau fusion. Cu sprijinul S.C.Tursib S.A vizitatorii care vor dori să participe la concertele de sâmbătă, 22 iunie, vor avea posibilitatea să ajungă în Muzeul în aer liber, pe traseul 13, cu autobuzele care pleacă din stația Gară la ora 20:57, respectiv 22:07. După concert, returul înspre stația Gară va fi asigurat la orele 00:30.

,,În Muzeul ASTRA, luna iunie este dedicată IEI. Însoțiți de Rusalce, de Sânzienele care se pregătesc să anunțe solstițiul și Sfântul Ioan de Vară, intrăm din nou în lumea magică a IEI. Ediția din acest an este dedicată familiei în IE. Taina bunilor noștri ascunsă e în rânduieli și ritualuri străvechi, în șezători, în serbări țărănești. Pentru părinți, adesea prinși în hora celor două lumi, nostalgia merelor pătule din grădina bunicilor se îmbină cu ritualurile urbane, în timp ce pentru cei mai tineri dintre noi identitatea se construiește din semiotica rețelelor sociale. Dar, atunci când prindem în joc tinerii, bunii si stră-bunii, ne regăsim; ne definim, în limbajul semnelor cusute pe IE.”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, manager Muzeul ASTRA foto ziua universală a iei, sărbătorită la muzeul în aer liber – vezi aici programul complet

De asemenea, vizitatorii pot să participe la Hora de Sânziene, după săvârșirea Sfintei Liturghii de duminică, pe poiana bisericii din Bezded. Ziua Universală a Iei este sărbătorită în fiecare an pe 24 iunie, de Sânziene, și a fost inițiată în anul 2013 de Comunitatea online La Blouse Roumaine.

Iată programul complet:

VINERI, 21 IUNIE 2019
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Pavilionul Muzeal Multicultural
17:30 – Deschiderea oficială și vernisajul expoziției Măiestria 2019. Expoziție de cămăși românești cusute cu pasiune – Asociația Semne Cusute (România) și MăiestrIA (Republica Moldova). Expoziția poate fi vizitată în perioada 21 iunie – 31 august 2019, de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.

SÂMBĂTĂ, 22 IUNIE 2019
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Pavilionul Muzeal Multicultural
10:00 – 20:00, Măiestria 2019. Expoziție de cămăși românești cusute cu pasiune – Asociația Semne Cusu-te (România) și MăiestrIA (Republica Moldova)
Târgul de ţară
10:00 – 20:00, La Târg!
11:00 – 17:00, Ora de joacă în muzeu
11:00 – 18:00, Spectacole, animații și ateliere interactive pentru copii, părinți și bunici în Târgul de țară
11:00 – 18:00, Înscrieri la concursul Cea mai frumoasă IE în familIE. Vrem să aducem generațiile împreună, să sărbătorim familIA, să premiem cele mai frumoase povești și cele mai mândre Ii. Te așteptăm să te înscrii în concurs împreună cu membrii familiei tale: bunici, părinți și copii.
17:00 – 20.00, Picnic în IE cu Biciclete Cochete.
16:00 – 19:00, Tradiții culinare din Țara Oltului. Noul Român, Arpașu de Jos – județul Sibiu
11:00 – 16:00, Ateliere de consiliere: Grijește-ți IA cu Silviu Ilea (muzeograf, Muzeul Țăranului Român, Bucu-rești)
18:00 – 19:00, Premierea – Cea mai frumoasă IE în familIE. Vrem să aducem generațiile împreună, să sărbăto-rim familIA, să premiem cele mai frumoase povești și cele mai mândre Ii. Te așteptăm să te înscrii în concurs împreună cu membrii familiei tale: bunici, părinți și copii.
20:00 – 22:00, Concerte pe scena din Târgul de țară. De la folk la jazz, bossa nova și fusion cu Ștefania Ia-cob, Ana Maria Galea și Georgiana Mănăilă.
22:00 – Sânziene Party!

foto ziua universală a iei, sărbătorită la muzeul în aer liber – vezi aici programul complet

DUMINICĂ, 23 IUNIE 2019
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Pavilionul Muzeal Multicultural
10:00 – 20:00, Măiestria 2019. Expoziție de cămăși românești cusute cu pasiune – Asociația Semne Cusu-te (România) și MăiestrIA (Republica Moldova)
Târgul de ţară
10:00 – 20:00, Târg de ii și obiecte tradiționale și design de inspirație tradițională, ateliere interactive
11:00 – 18:00, Animații și ateliere interactive pentru copii, părinți și bunici în Târgul de țară
14:00 – 16:00, Ateliere de consiliere: Grijește-ți IA
11:00 – 16:00, Ora de joacă în muzeu
Biserica din Bezded
10:00 – 12:00, Sfânta Liturghie
12:00 – 13:00, Hora de Sânziene cu Doruri sibiene

Ultima oră

Comentariul meu

Publică