EXCLUSIV Medicul cardiolog sibian Cătălin Bălan nu a murit din cauza gărzilor

Moartea medicului cardiolog Cătălin Bălan la numai 54 de ani a întristat pe toată lumea. Problema a apărut după decesul medicului sibian, când dr. Livia David, un medic din Craiova şi-a exprimat public regretul faţă de pierderea colegului cardiolog. Ce s-a înţeles din mesajul doctoriţei din Craiova, este că acesta ar fi decedat după ce ar fi făcut prea multe gărzi. Oficial, conducerea spitalului în care lucra medicul Bălan, afirmă că este exclus ca doctorul să fie victima epuizării de la muncă, din gărzi.

Directorul Spitalului Judeţean Sibiu: „Ultima gardă a fost în 3 iunie, urma să intre de gardă în 17 iunie, după două săptămâni”

EXCLUSIV Medicul cardiolog sibian Cătălin Bălan nu a murit din cauza gărzilor

Contactat telefonic de Ora de Sibiu, directorul general al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, Cornel Benchea, a explicat că este exclus ca medicul Bălan să fi decedat din cauză că făcea foarte multe gărzi prea des. „Ultima gardă a fost în 3 iunie, urma să intre de gardă în 17 iunie, după două săptămâni”, a declarat directorul spitalului unde lucra cardiologul decedat. Potrivit sursei citate, medicul Bălan făcea o gardă cam la 2-3 săptămâni. Concluzia conducerii a fost că este exclus ca decesul să fie din cauza surmenajului provocat de gărzi.

Doctorul a murit pe bicicletă în timpul liber la 13 zile distanţă de ultima gardă efectuată

Medicul cardiolog a decedat duminică, în 16 iunie, în timpul liber, în timp ce pedala pe bicicletă, în miezul zilei, când era foarte cald, în staţiunea Păltiniş. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost alertat în jurul orei 13.00, că medicul a căzut de pe bicicletă, inconştient, fiind în stop cardio-respirator.

A fost chemat elicopterul SMURD de la Târgu Mureş pentru salvarea cardiologului

Cei de la SMURD Sibiu au chemat în ajutor şi elicopterul SMURD de la Târgu Mureş, pentru salvarea cardiologului, ştiut fiind faptul că la Mureş se fac intervenţii pe inimă şi sunt foarte buni medicii cardiologi. Din păcate, medicul sibian a decedat în Păltiniş.

Surse: Cardiologul mai avusese probleme cu inima

Unele surse susţin că medicul cardiolog care a murit de Rusalii, fiind pe bicicletă, la Păltiniş, mai avusese probleme cu inima, dar era pasionat de sport. Chiar şi fotografia de la profilul de pe facebook, îl arată cu casca de bicicletă pe cap.

Ce a zis doctoriţa din Craiova despre moartea medicului sibian

”Nu pot să cred.. încă un coleg ce făcea gărzi, cardiolog, a decedat, la 54 de ani, la Sibiu! RIP. dr.CĂTĂLIN BĂLAN”, a transmis, pe Facebook, medicul Livia David, cea care în octombrie 2018 a întocmit, cu ajutorul colegilor din ţară, o listă cu 43 de medici care au murit în timpul gărzii sau imediat după, potrivit news.ro.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică