A început Bursa de Spectacole la FITS - Cu discuții, workshop-uri și multe evenimente interesante

Luni, la Sibiu, s-a deschis Bursa de Spectacole, structură asociată FITS, la care participă operatori culturali din întreaga lume. Evenimentul continuă până în 22 iunie și include în program conferințe, ateliere și masterclass-uri, dar și activități de networking formal și informal.

Datorită mediului cultural divers pe care Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu îl oferă, Bursa de Spectacole este o oportunitate ideală pentru a descoperi un laborator artistic inovator, pentru a crea conexiuni și a dezvolta proiecte, fiind și un punct de întâlnire între artiști, producători, impresari, directori de instituții culturale, manageri de festivaluri, reprezentanți ai centrelor culturale din România și întreaga lume, în contextul în care socializarea și relațiile în managementul cultural, diseminarea culturală și informația artistică sunt, astăzi, vitale.

„Acum 22 de ani am decis să dăm o șansă tinerilor artiști chiar și dacă nu sunt prezenți în spectacole selectate pentru Festival. Aceasta este ideea pentu care există „fringe” la alte festivaluri, dar noi am decis să facem mai mult și de aceea am dezvoltat Bursa de Spectacole, ca un spațiu al dialogului, acest instrument care scoate la lumină ce e mai bun în fiecare. În general, marile burse de spectacole din lume sunt evenimente de sine stătătoare, dar noi am decis să organizăm Bursa odată cu festivalul pentru că nu există ofertă culturală mai bogată și mai variată decât la Sibiu în aceste zece zile. Accesul pentru tineri la cultura de înaltă ținută este și motivul construcției și dezvoltării programului nostru de voluntariat, dar și un argument pentru tema acestui an – Arta de a dărui. Întregul program al Bursei, de la Întâlnirile cu Mari Coregrafi până la Speed Networking este gândit sub acest semn al dăruirii,” a declarat Constantin Chiriac.

Ca în fiecare an, Bursa include seriile mult așteptate: Conversații culturale, cu Noel Witts, Festivaluri în dialog, Capitale Europene ale Culturii, Speed networking, Întâlniri cu mari coregrafi. Pe lângă acestea, participanții nu vor rata nici: Coeziune Europeană. Cooperare culturală între Uniunea Europeană și Balcanii de Vest, Artele spectacolului și colaborare internațională în Japonia, Notes Towards a Festival, Arts Live Now: Difuzare globală a artelor spectacolului online.

Bursa de Spectacole de la Sibiu, singura care se desfășoară pe teritoriul României în domeniul artelor spectacolului, al managementului cultural, al producției de spectacole și impresariatului artistic, oferă contextul de a face cunoscute proiecte artistice și de a stabili parteneriate de valoare prin deschiderea internațională pe care o are.

Activitățile din cadrul Bursei de Spectacole s-au dezvoltat an de an astfel încât să permită o interacțiune cât mai bună între participanți. Prin intermediul evenimentelor special create sunt dezbătute subiecte actuale din sectoarele culturale și industriile creative, prezentându-se constant oportunități de colaborare. Pe de altă parte, atelierele pun accentul pe împărtășirea experiențelor și învățarea continuă.

Anul acesta este pentru prima dată când Bursa de Spectacole de la Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu fac un parteneriat strategic cu Institutul Cultural Român în ideea promovării creativității artistice din România și Republica Moldova, în domeniul artelor spectacolului. Scopul acestui parteneriat este de a pune în dialog marile valori culturale românești cu marea creație din Europa și din lume, pentru promovarea acestora, dar și pentru a iniția proiecte ale celor mai importanți artiști și celor mai importante structuri producătoare de spectacole.

Ultima oră