FOTO Turiști la un pas de tragedie pe Valea Moașei - Din cauza unui hoț de lemne

Mai mulți turiști care au petrecut minivacanța de Rusalii pe Valea Moașei au avut parte de o sperietură groaznică. Aceștia s-au aflat la un pas de o tragedie din cauza unui individ venit la furat de lemne în pădure.

Sperietură groaznică în toiul nopții
Raul, unul dintre oamenii veniți în weekend pe Valea Moașei, a povestit, pentru Ora de Sibiu, cum a fost la un pas să fie lovit atât el, cât și familia lui, de un buștean, în toiul nopții de duminică spre luni. FOTO Turiști la un pas de tragedie pe Valea Moașei - Din cauza unui hoț de lemne FOTO Turiști la un pas de tragedie pe Valea Moașei - Din cauza unui hoț de lemne

„Totul s-a întâmplat în jurul orei 03.00. Eu sunt cu familia cu cortul, iar la ora aia dormeam toți. Am auzit o bubuitură și m-am trezit”, spune Raul.

Potrivit acestuia, un bărbat, de aproximativ 50 de ani, a încercat să fure un lemn din pădure. Omul l-a legat de mașina de teren pe care o conducea, iar la un moment dat, chiar în dreptul corturilor în care turiștii dormeau, într-o curbă, lanțul de care bușteanul era legat s-a rupt.

„Lemnul s-a rostogolit și a ajuns în dreptul corturilor. Dacă venea peste noi ne făcea praf”, mai spune Raul. FOTO Turiști la un pas de tragedie pe Valea Moașei - Din cauza unui hoț de lemne

Șoferul a oprit mașina, iar toți cei aflați acolo s-au dus să îl întrebe ce s-a întâmplat. N-au apucat să vorbească mare lucru cu el, căci bărbatul a plecat în grabă cu farurile stinse.

Au sunat la 112 să anunțe ce s-a întâmplat
Turiștii au sunat la 112 să raporteze ce s-a întâmplat, în speranța că hoțul de lemne va fi pedepsit. „Am sunat la Poliție și ne-au cerut multe detalii. Le-am spus că lemnul are 15 metri și 30 centimetri în diametru. Ne-au întrebat și dacă sunt victime, dar din fericire nu a fost nimeni rănit. Polițiștii însă nu au venit în zonă”, spune Raul. FOTO Turiști la un pas de tragedie pe Valea Moașei - Din cauza unui hoț de lemne FOTO Turiști la un pas de tragedie pe Valea Moașei - Din cauza unui hoț de lemne

Turiștii sunt pregătiți să depună și o plângere pe numele hoțul, mai ales că au reușit să îi vadă numerele de înmatriculare ale mașinii pe care o conducea.

De asemenea, polițiștii din Avrig au deschis un dosar de cercetare penală. „Polițiștii din cadrul orașului Avrig s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de furt, urmând ca după stabilirea situației de fapt și identificarea persoanelor implicate să fie luate măsurile legale în consecință”, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Furturile de lemne din zonă, la ordinea zilei
Furturile de lemne sunt extrem de dese în Valea Moașei, spune Raul. „Se taie mult, nimeni nu respectă legea. Noi plătim o grămadă ca să avem cu ce să ne încălzim, iar ei fură. Nu mi se pare corect. Sunt dispus să mă lupt să se facă dreptate”, a precizat Raul, unul dintre turiști.

Polițiștii spun că vor intensifica controalele în zona respectivă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică