Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu continuă să îi impresioneze în acest weekend pe toți cei care au ales și aleg în continuare să facă parte din universul său. În ediția cu numărul XXVI, nu mai puțin de 3300 de artiști vor lăsa o parte din magia și talentul lor în cele 75 de spații de joc din Sibiu.
Ieri a fost inaugurarea Micro-Folie Sibiu – Hotspot Cultural BRD Groupe Société Générale, o nouă destinație a festivalului și, în același timp, o amplă ofertă cultural-educativă. Este primul muzeu digital din România care dă acces la 500 de opere de patrimoniu universal ce se găsesc în marile muzee și instituții culturale din Franța, completat cu FabLab și un spațiu de realitate virtuală unde se pot viziona filme realizate de canalul ARTE, experiență facilitată de dARe by Samsung. La Casa Artelor din Piața Mică, de anul acesta, Micro-Folie devine un punct de referință permanent pe harta culturală a Sibiului.
De asemenea, în cadrul conferinței de presă dedicată prezenței Sezonului România-Franța la FITS, moderată de profesorul și criticul de teatru Octavian Saiu, invitații E.S. Michèle Ramis, Ambasadorul Franței în România, Constantin Chiriac, Președintele FITS, Andrei Țărnea, comisarul general al Sezonului România-Franța 2019 în România, Irina Petrescu, Directorul Institutului Francez București și François Bloch, Directorul General BRD Groupe Société Générale, au vorbit despre prezența franceză din festival, despre Franța contemporană și despre provocarea de a uita clișeele.
A doua zi din festival a dăruit comunității spectacole de stradă de neuitat. Stilul unic al companiei Chameleon și-a făcut simțită prezența printr-un amalgam bogat de tehnici de dans, un show pus în scenă de cinci dansatori de excepție. Spre seară, cei care au mers în Piața Mare au putut vedea din nou cum arată o răpire cosmică urbană, grație spectacolului „Singuri în Univers” al companiei franceze Aérosculpture. Trupa pariziană Juniore a încheiat seara cu un concert care a captivat spectatorii prezenți în număr mare la sărbătoarea artelor spectacolului.
Iubitorii de teatru sunt invitați și azi să ia parte la evenimentele programate – lansări de carte și noi numere din Jurnalul Artelor Spectacolului și Jurnalul Român de Management Cultural, vernisajul, de la ora 15.30, al expoziției „Cuvinte întrupate. Imagine și formă în universul teatral al lui Matei Vișniec”, și, de la ora 17, primul dintre spectacolele-lectură ale acestei ediții FITS: Teatru fără animale (Opt piese jucăușe) de Jean-Michel Ribes.
Spectacolul de teatru „In a forest dark and deep” (ArtEst Foundation & unteatru), de Neil LaBute, în regia Iarinei Demian, cu Tudor Chirilă și Mihaela Sârbu, va putea fi văzut de la ora 16:00, la Redal Expo, iar de la aceeași oră, compania Hungry Sharks invită publicul la Colegiul Național „Octavian Goga” la un spectacol de dans ce conține motive reinterpretate din scurtmetrajul (premiat cu Oscar) „Tango” de Zbigniew Rybczynski.
Adam Naas va urca duminică seara, de la ora 21:45, pe scena din Piața Mare, iar muzica lui va face atmosferă, în timp ce versurile sale vor completa scena cu note de electro și indie.
Programul complet al zilei poate fi consultat și aici: http://www.sibfest.ro/2019/16iunie
Nu uitați de aplicaţia de mobil FITS2019, pusă la dispoziție cu ajutorul partenerului UniCredit Bank, care te ajută să fii mereu conectat la tot ce se întâmplă în festival: program spectacole, bilete, locațiile spațiilor de joc, personalizare experiență – și care poate fi descărcată accesând: Google Play și App Store.
Vă reamintim că azi și mâine (16 și 17 iunie – Sărbătoarea Rusaliilor) următoarele expoziții sunt închise:
Muzeul de Artă Contemporană- Visual Poems [Transience]
Casa Albastra- Muzeul Brukenthal- Artiști sibieni și invitați în cadrul FITS 2019 / Artists from Sibiu and their Guests within FITS 2019
Muzeul Brukenthal – Cabinetul de Stampe- The art of giving: Picasso, Matisse, Dali, Klimt
Locația Palatul Brukenthal- Cabinetul de cartografie- Expozitia Kabuki- Teatru japonez
Biletele pentru FITS 2019 pot fi achiziționate online sau de la Agenția Teatrală din Sibiu (strada Nicolae Bălcescu 17). În timpul festivalului, Agenția va fi deschisă zilnic, între 10:00 și 20:00.
Pe site-ul festivalului (www.sibfest.ro) se pot găsi informații despre întregul program și prețul biletelor.