video foto piaţa cibin, singura din românia unde se poate plăti la tarabe cu cardul

Piața Cibin din Sibiu este prima din România, unde plata pentru legume, fructe, lactate şi miere poate fi făcută și cu cardul bancar. 30 de tarabe au fost dotate cu aparate POS, operaționale de vineri dimineaţa. Prima tranzacție cu cardul a fost înregistrată, oficial, la ora 8.30.

Directorul pieţelor din Sibiu: „Luăm din lucrurile bune care se întâmplă în hipermarketuri”

Teodor Ioan Birţ, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Pieţe din România (AAPR), Director General al Pieţe Sibiu a declarat vineri, că a introdus cardul bancar la tarabele din Piaţa Cibin, după ce tot mai mulţi cumpărători preferă să se ducă la hipermarket să îşi facă cumpărăturile. „După cum ştiţi, concurenţa noastră cea mai serioasă o reprezintă hipermarketurile (…) încet, încet încercăm să luăm din lucrurile bune care se întâmplă în hipermarketuri, să le ducem la noi în piaţă. Unul dintre acestea, poate primul este modalitatea de a plăti cu cardul”, a arătat Teodor Ioan Birţ. video foto piaţa cibin, singura din românia unde se poate plăti la tarabe cu cardul

Orăşenii plătesc cu cardul de cel puţin două ori pe săptămână

Inițiativa vine după ce un studiu de piață comandat de Mastercard a arătat că nouă din zece adulți care locuiesc la oraș dețin un card bancar și fac plăți cu cardul, în medie, de două ori pe săptămână.„Plata cu cardul, inclusiv la comercianții din piață, trebuie să fie o realitate și, totodată, o normalitate. Ne bucurăm să putem face acest lucru posibil în piața din Sibiu, mai ales că, odată cu introducerea de POS-uri în zone de comercianți care au fost până acum apanajul numerarului, consumatorii vor avea ocazia de a plăti ușor, rapid și în siguranță. Bineînțeles, ne dorim să extindem proiectul de implementare de POS-uri și către alte piețe din țară”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România.

Suntem pe ultimul loc în Europa la consumul de fructe şi legume proaspete

Unul dintre scopurile inițiativei este identificarea numitorului comun între fenomenul “eat local” și tendința în creștere a practicării unui stil de viață sănătos, axat pe o alimentație bogată în fructe și legume. Studiile europene arată că România este pe ultimul loc la consumul de fructe și legume proaspete. “Prin acest proiect, ne-am propus să îi atragem la piață tocmai pe cei care nu o frecventează de obicei. Este vorba despre românii care preferă cardul atunci când fac plăți, dar care sunt, în același timp, interesați și de a mânca mai sănătos. Teoretic, este un program sezonier care va fi derulat între martie și octombrie, pe parcursul lunilor de recoltă, dar, în funcție de oferta producătorilor, acesta poate fi extins pe întreaga perioadă a anului”, a declarat Teodor Ioan Birț- Președinte AAPR, Director General „Piețe Sibiu”. video foto piaţa cibin, singura din românia unde se poate plăti la tarabe cu cardul

Primarul Sibiului şi-a cumpărat cu cardul miere de albine şi cireşe

Primăria Sibiu a susținut inițiativa, prin rularea a două spoturi în română și engleză în transportul în comun din Sibiu, pentru informarea localnicilor și a turiștilor aflați în număr mare în aceste zile în Regiunea Gastronomică Europeană Sibiu. ”Implementăm un proiect pilot născut din colaborarea a patru parteneri puternici care și-au setat un obiectiv ambițios. Plata cu cardul a devenit ceva uzual, mulți dintre noi folosesc aproape exclusiv cardul, dar să plătești cu cardul într-o piață în care producătorii vând legumele și fructele crescute în grădini și ferme se întâmpla până acum mai rar. Sibiul este, din acest punct de vedere, un trendsetter și sper că mai mulți ne vor urma exemplul,” a spus Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu. Aceasta şi-a cumpărat vineri dimineaţa, din Piaţa Cibin, cu cardul, miere de albine şi cireşe. Cu această ocazie a spus că şi mama ei, care are 89 de ani, face cumpărături cu cardul. video foto piaţa cibin, singura din românia unde se poate plăti la tarabe cu cardul

Se poate plăti cu cardul până în octombrie 

Programul pilot se va desfășura până în luna octombrie în Sibiu, numărul de tarabe dotate cu POS-uri urmând să ajungă la o sută, pe parcursul verii.  Asociația Administratorilor de Piețe din România își propune să extindă inițiativa și în alte orașe. AAPR reunește aproximativ 260 de piețe, cu peste 12.000 de tarabe, din 34 de administrații locale.

YouTube video

Ultima oră

Comentariul meu