Șofer din Ocna Sibiului în atenția polițiștilor – Ce a făcut
FOTO arhivă

Un șofer din Ocna Sibiului s-a ales cu dosar penal după ce a condus un ansamblu rutier fără să aibă permis de conducere pentru respectiva categorie.

„La data de 11 iunie a.c., în jurul orei 18,00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au oprit pentru control un ansamblu rutier condus pe DJ 106B de către un sibian în vârstă de 23 de ani”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

În urma verificării ansamblului format din autoutilitară cu masă totală maximă autorizată de 3.500 kg și remorcă având masa totală maximă autorizată de 1.350 kg, polițiștii au constatat că șoferul, posesor al categoriilor AM, B1 și B, nu deține categoria corespunzătoare pentru a conduce un astfel de ansamblu rutier.

În consecință, pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui ansamblu rutier fără a deține permis de conducere corespunzător categoriei din care ansamblul face parte.

Ultima oră