Cisnădia și Cisnădioara vor avea de anul viitor un iluminat public performant și economic. Primăria a lansat caietul de sarcini pentru proiectarea și execuția lucrării.
Noul sistem de iluminat pe care Primăria Cisnădie îl vrea pentru cele două localități prevede înlocuirea tuturor echipamentelor de iluminat, ceea ce înseamnă stâlpi și becuri. Acesta din urmă vor fi LED-uri, pentru a economisi cât mai multă energie.
”Infrastructura iluminatului public poate fi utilizata si in scopul implementarii structurilor pentru supravegherea video a zonelor comunitare cu risc ridicat pentru producerea de infractiuni sau contraventii. In asemenea conditii, prima etapa pentru atingerea climatului de siguranta specific unei comunitati europene il reprezinta imbunatatirea calitatii iluminatului public”, este motivația Primăriei din caietul de sarcini.
Valoarea totală estimată pentru această lucrare este de 3.252.401 de lei. Durata contractului va fi de 7 luni: o lună pentru proiectare și șase luni pentru execuție.