Grădina Zoologică Sibiu își așteaptă vizitatorii în programul extins, de vară, zilnic în intervalul orar 9.30-20.00.
Zoo Sibiu vă așteaptă și cu locuitori noi: cinci maimuțe din rasa Colobus Angolensis Palliates, cu vârsta de 4-6 ani care au fost aduse la Sibiu de la Zoo Dvůr Králové din Cehia. Această specie este nouă la Zoo Sibiu, fiind rar întâlnită în alte grădini din țară. Maimuțele Colobus se mai numesc și maimuțele „negru și alb” datorită culorii părului care le acoperă corpul. Acestea se adaugă maimuțelor deja găzduite de Zoo Sibiu: cinci Macaci, șase Pavieni, șapte Lemurieni și trei Cercopiteci deja găzduiți aici.Reamintim că în acest an Grădina Zoologică din Sibiu a primit prin donație un leopard de Amur și doi lupi albi, numărul animalelor de la Zoo Sibiu ajungând astfel la 261 de exemplare din 61 de specii.Luna aprilie a adus la Zoo Sibiu peste 37.000 de vizitatori, iar în luna mai aproape 51.000.
!!! Pentru sănătatea animalelor, serviciul care administrează Zoo Sibiu roagă vizitatorii să nu mai hrănească animalele din Zoo cu pufuleți, popcorn și alte astfel de gustări pentru că nu sunt sănătoase pentru animale și le poate face rău. Conducerea Zoo asigură că animalele sunt bine îngrijite și hrănite corespunzător, conform recomandărilor medicilor și în funcție de specie.
Îmbunătățim condițiile pentru animale:
Grădina Zoologică Sibiu investește și în adăposturile animalelor, în prezent fiind în desfășurare lucrări de extindere și reabilitare a spațiilor destinate zebrelor, struților și urșilor, finanțarea fiind asigurată din bugetul local.Pentru zebre și struți se construiește un adăpost și un țarc. Construcția, în suprafață de 284 de mp este realizată din caramidă și va avea un cu acoperiș de stuf. Aceasta va oferi posibilitatea de vizitare a animalelor si pe anotimpul rece. Țarcul aferent adăpostului va fi amenajat pe o suprafață de 1800 mp. Această lucrare este realizată în proporție de 90%.
Și lucrarea de modernizare și extindere a adăpostului urșilor este în curs, fiind realizată în proporție de 75%. Se amenajează un țarc cu ecrane de sticlă securizată și cu zonă de scăldat.