VIDEO FOTO Un român a provocat un dezastru în Germania. Pagubele sunt de sute de mii de euro

Un șofer de TIR român a provocat un accident pe autostrada A3 din Germania. Ceea ce a urmat însă a fost un adevărat dezastru. A fost nevoie de intervenția a peste 50 de pompieri, iar sumele la care se ridică pagubele sunt imense, scrie adevarul.ro

Conform primelor date, un şofer român care călătorea spre Nürnberg nu a văzut că în faţa lui era un blocaj în trafic şi a intrat în plin în vehiculele din faţa lui, care au fost împinse în altele. În urma impactului, trei TIR-uri şi o camionetă au luat luat foc şi au fost distruse în totalitate în incendiu.

Din fericire, ceilalţi şoferi au reuşit să se salveze la timp. Românul a fost grav rănit şi a fost transportat la cel mai apropiat spital, alături de alte cinci persoane rănite uşor, arată br.de. Incendiul a fost atât de violent încât temperaturile au atins peste 1.000 de grade Celsius.

VIDEO FOTO Un român a provocat un dezastru în Germania. Pagubele sunt de sute de mii de euro

Roland Demke, şeful departamentului de pompieri Würzburg, a explicat pentru main-echo.de că focul a fost alimentat de cei aproximativ 1.000 de litri de motorină care se aflau în rezervoarele fiecărui TIR, dar şi de hârtia care era încărcată în camionul condus de român. Pentru stingerea incendiului au muncit, pentru mai multe ore, peste 50 de pompieri.

video
play-sharp-fill

Distrugerile aduse căii de rulare au fost atât de mari încât autorităţile germane au decis să închidă circulaţia pentru a reface în totalitate covorul de asfalt pe câteva sute de metri. Conform poliţiei germane, din cauza lucrărilor, traficul rutier a fost deviat pentru mai multe ore. Totuşi, reparaţia făcută acum este una provizorie urmând ca ulterior să se decidă ce lucrări sunt obligatoriu de făcut pentru readucerea drumului la starea iniţială.

 

 

Ultima oră