VIDEO - CSU pierde titlul la Oradea - Sibiul încheie ca vicecampioană un sezon MAGISTRAL
FOTO - CSU Sibiu / Adrian Bugariu

CSM Oradea a bătut marți seară pe CSU Sibiu cu scorul de 75-66 (15-15, 15-12, 27-23, 18-16), în Arena Antonio Alexe din Oradea, în meciul al patrulea al finalei Ligii Naţionale. Orădenii câștigă astfel campionatul, iar CSU termină cu medaliile de argint, cel mai bun sezon din ultimii 20 de ani.

Orădenii s-au impus cu scorul general de 3-1 în finala cu CSU Sibiu. Echipa antrenată de Cristi Achim câştigase primele două partide de la Sibiu, cu 89-87 şi 64-62, după care sibienii lui Dan Fleșerium au învins în meciul al treilea de la Oradea, cu 71-64.
În meciul patru al finalei, primul sfert a fost echilibrat (15-15), dar apoi gazdele au reuşit să se desprindă uşor-uşor, iar cu zece minute înainte de final conduceau cu 57-50. Orădenii şi-au menţinut avansul şi chiar şi l-au consolidat, gestionând bine finalul, după ce Sibiul a venit la cinci puncte (68-63) când mai erau 66 de secunde.
CSM Oradea şi-a trecut în palmares al treilea său titlu de campioană, după cele din ediţiile 2015-2016 şi 2017-2018. ”Leii roşii” au mai jucat o finală, pierdută, în sezonul 2013-2014. CSU Sibiu a câştigat campionatul de două ori, în 1995 şi 1999, iar în acest an și-a adjudecat Cupa României, chiar în dauna celor de la Oradea.

CSU Sibiu:
Monyea Pratt 15 p, 7 rec, 2 pd, Lucas Tohătan 7 p, 1 rec, Kevin Hardy 8 p, 6 rec, 1 pd, Randal Falker 8 p, 10 rec, 2 pd, Isaiah Philmore 8 p, 8 rec, 1 pd, Mirel Dragoste 3 p, 1 rec, Aurelian Gavriloaia 2 p, Christopher Cooper Williams 3 p, 4 rec, 2 pd, Justas Tamulis 12 p, 1 rec.

Ultima oră