Managerul creatorilor Game of Thrones a fost concediat

David Benioff şi D.B. Weiss, creatorii serialului Game of Thrones, au concediat compania Management 360 cu care colaboraseră încă de la început. 

Fostul manager al celor doi, Guymon Casady, i-a pus în legătură pe producători cu scriitorul George R.R. Martin pentru a transforma cărţile acestuia din seria „A Song of Ice and Fire/Cântec de gheaţă şi foc” în succesul pentru micul ecran pe care îl cunoaşte toată lumea. Casady a fost creditat ca producător executiv în serial.

Managerul creatorilor Game of Thrones a fost concediat

Benioff şi Weiss se află în prin proces de negociere pentru noi contracte de film şi televiziune, printre proiectele pe care le au în vedere numărându-se o nouă trilogie ”Star Wars”.

Episodul final din seria ”Game of Thrones” a fost difuzat la începutul lunii mai, episodul cu o durată de aproape 90 de minute adunând nu mai puţin de 19,3 milioane de telespectatori. În ciuda valului de nemulţumire legat de finalul poveştii, serialul a stabilit şi recordul de audienţă pentru un singur episod în istoria canalului HBO.

Sezonul 8 al serialului abia a ajuns la un rating de aprobare de 52% pe site-uri ca Rotten Tomatoes, cea mai mică cifră înregistrată de seriile poveştii, ultimul episod coborând până la 49% din partea publicului.

Încă de la lansare, în 2011, „Urzeala Tronurilor” a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. „Game of Thrones” a primit de-a lungul timpului foarte multe premii, inclusiv 47 de Primetime Emmy, cinci trofee din partea Sindicatului actorilor americani şi un Peabody Award.

Inspirat din seria de romane „A Song of Ice and Fire/Cântec de gheaţă şi foc”, de George R.R. Martin, serialul „Urzeala tronurilor” are o acţiune amplasată într-un ţinut fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din „Urzeala tronurilor”.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică