Cod portocaliu la Sibiu - Avertisment de la meteorologi

Codurile de vreme rea vin unul după altul. Meteorologii au emis un nou cod, de această dată portocaliu, valabil pentru jumătate din țară, inclusiv sudul județului Sibiu. Restul zonelor se află sub cod galben de ploi, scrie digi24.ro

Codul portocaliu este în vigoare de astăzi, de la ora 15:00, până mâine dimineață, la ora 10:00.

Cod portocaliu la Sibiu - Avertisment de la meteorologi

Se vor semnala: ploi abundente; instabilitate atmosferică, temporar deosebit de accentuată.

În cea mai mare parte a Munteniei și Dobrogei, nordul Olteniei, jumătatea de sud a Moldovei, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, va ploua torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40…50 l/mp și pe arii restrânse 60…80 l/mp. În special în estul și sud-estul țării vor fi vijelii, grindină de medii și mari dimensiuni și frecvente descărcări electrice.

De asemenea, în afara acestei avertizări meteo, ANM a emis un cod galben pentru celelalte județe, valabil de astăzi la ora 12:00, până sâmbătă la ora 10:00.

Cod portocaliu la Sibiu - Avertisment de la meteorologi

În intervalul menționat, vremea va fi instabilă. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Instabilitatea atmosferică se va menține temporar accentuată și în următoarele zile, în cea mai mare parte a țării.

Meteorologii au actualizat și prognoza specială pentru Capitală, preconizând ploi torențiale, vijelii și posibil grindină în a doua parte a zilei de vineri și în cursul nopții. Vremea rămâne instabilă și sâmbătă și duminică

Ultima oră

Comentariul meu

Publică