Vizita Papei Francisc în România este una istorică, motiv pentru care, pentru buna desfășurare a evenimentului, au fost luat o serie de măsuri drastice. În toate locațiile în care suveranul va merge totul este pus la punct. Chiar și meniul acestuia a fost gândit.
Papa Francisc va opta pentru un meniu mediteranean – italienesc pe durata vizitei sale în România şi „nu va avea timp să savureze mâncarea românească”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul Bisericii Catolice din România.
Suveranul Pontif va avea un meniu simplu, dar foarte bogat în legume. Potrivit presei din Italia, Papa Francisc preferă să consume legume şi verdeţuri de sezon cu ulei de măsline. În general, la primul fel, Papa alternează orezul (risotto) cu paste „în alb”, iar la felul doi preferă carne albă sau peşte proaspăt, scria recent repubblica.it. La desert, Suveranul preferă fructele de sezon.
Potrivit reprezentanţilor Bisericii Catolice din România, pe parcursul celor două nopţi petrecute în România, Papa Francisc va fi cazat la Nunţiatura Apostolică din Bucureşti, acolo unde, în urmă cu 20 de ani, a fost cazat şi Papa Ioan Paul al II-lea.