Sanctitatea Sa Papa Francisc a transmis luni înaintea vizitei sale în România, un mesaj către toți românii. Acesta spune că vine între români pentru a „merge împreună”, iar gândul că mai sunt câteva zile până la călătoria în țara noastră îl bucură. Papa ajunge și la Sibiu, aici urmând să aterizeze pe 2 iunie pentru a merge apoi la Blaj.
„Dragi frați și surori din România, mai sunt doar câteva zile până la călătoria care mă va aduce în mijlocul vostru. Gândul acesta mă bucură și îmi doresc încă de pe acum să vă adresez tuturor salutul meu cel mai cordial. Vin în România, țară frumoasă și primitoare, ca pelerin și frate și le mulțumesc pelerinilor și celorlalte autorități ale statului pentru că m-au invitat și pentru deplina colaborare. Trăiest deja bucuria intâlnirii cu patriarhul și cu Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române, pecum și cu păstroii și fredincioșii catolici”, a spus Papa Francisc în mesajul către români, transmis de TVR1.
„Legăturile de credință care ne unesc vin încă de la apostoli în special de la legătura care îi unea pe Petru și pe Andrei, cei care, potrivit tradiției, au adus credința pe pămîntul vostru. Frați de sânge au fost toți frați și în vărsarea sângelui pentru Domnul. Și printre voi au fost atâția martiri, chiar înt impurile recente, precum și cei șapte episcopi greco-catolici pe care voi avea bucuria de a-i proclama fericiți. Faptul pentru care au suferit până la jertfirea vieții este o moștenire mult prea prețioasă ca să fiie uitată. Și este o moștenire comună care ne cheamă să nu ne îndepărtăm de fratele care participă la ea. Vin între voi ca să mergem împreună. Mergem împreună când învățăm să păstrăm rădăcinile și familia, când ne îngrijim de viitorul copiilor și al fratelui de lângă noi, când ne depășim fricile și suspiciunile, când lăsăm să cadă barierele care ne separă de ceilalți”, a mai spus Papa.
Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Suveranul Pontif va avea o întâlnire cu preşedintele României, Klaus Iohannis, pe 31 mai, la ora 12.20, urmată apoi de o întâlnire cu premierul României, care va avea loc tot la Palatul Cotroceni.