Paul Stănescu e noul președinte executiv al PSD - Ședințele lunare se țin în teritoriu

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, după mai multe şedinţe ale liderilor social-democraţi, că Paul Stănescu va deţine funcţia de preşedinte executiv al partidului.

„Am avut azi Biroul Permanent Național, întâlniri cu grupurile PSD. Discuțiile s-au purtat pe rezultatul alegerilor. Am înțeles cu toții semnificația votului și am dispus să avem o analiză în partid, să vedem care sunt greșelile pe care le-am făcut. Am hotărât ca funcția de președinte executiv să fie ocupată de Paul Stănescu, Biroul Permanent Național să se întâlnască în fiecare luni a săptămânii, iar CEx să se întrunească o dată pe lună”, a declarat Viorica Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă a precizat că la ședințele Comitetului Executiv Național PSD vor participa și miniștri, pentru a avea o bună comunicare între Guvern și partid.

„Este o perioadă dificilă și să putem să ne apropiem de cetățeni, să vorbim dspre soluțiile pe care le putem oferi economic și social. Am ascultat punctul de vedere al deputațilro și senatorilor. Consider că acesta este modul în care trebuie să procedăm să ascultăm fiecare deputat și senator pentru a avea o concluzie care să fie pliată pe ceea ce vor cetățenii”, a completat Viorica Dăncilă.

Fostul vicepremier Paul Stănescu se numără printre semnatarii scrisorii din septembrie 2018 în care aceștia cereau demisia lui Liviu Dragnea de la șefia PSD și din funcția de președinte al Camerei Deputaților. Declarația a mai fost semnată de Gabriela Firea și Adrian Țuțuianu, care apoi, din acest motiv, a fost exclus din PSD.

Ultima oră