FOTO - Laude pentru medicii sibieni - ”Aveți o echipă fantastică la Sibiu care salvează copiii prematuri din trei județe”

Una din cele mai importante organizaţii care ajută copiii din ţară, Salvaţi Copiii România, a lăudat marţi, profesionalismul medicilor sibieni, care sunt căutaţi de mamele din trei judeţe, tocmai pentru că ştiu că la Sibiu, copiii nou-născuţi, prematurii, au şanse mai mari să supravieţuiască. Profesionalismul unor medici precum Livia Ognean şi implicarea acesteia au făcut ca Organizaţia Salvaţi Copiii să investească constant în spitalul din Sibiu.

Salvaţi Copiii România: Vrem să încurajăm Sibiul să devină primul judeţ cu mortalitate aproape de media europeană

Preşedintele Organizaţiei Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu, a anunţat marţi, la Sibiu, că toate investiţiile făcute în Maternitatea noastră, sunt pentru ca medicii să reuşească performanţa ca să ne mândrim că aici, mor cei mai puţini copiii prematuri. „Vrem să încurajăm Sibiul că ştim că au o echipă fantastică aici la spital, dar şi la Mediaş, să devină primul judeţ care să aibă o mortalitate aproape de media europeană. Am dori să facem tot ce este posibil ca să ajutăm acest lucru”, a spus Gabriela Alexandrescu.

94.000 de euro investiţi în aparatură ca să supravieţuiască prematurii din Sibiu

Preşedintele de la Salvaţi Copiii a venit marţi, la Sibiu, cu un ventilator performant, în valoare de 32.000 de euro. „Astăzi am venit cu un ventilator neonatal performant, începând din 2014 am avut şi alte donaţii constând în incubatoare, masă radiantă, ventilatoare, în valoare de 94.000 de euro şi ventilatorul neonatal de astăzi are o valoare de 32.000 de euro. Mă bucură mult, pentru că ştiu că ultimul ventilator este folosit pentru salvarea lui Matei, un copilaş care s-a născut aici, la 23 de săptămâni, cu aproape 650 de grame. Acum are 2,300 kg, are 2 luni de viaţă, dar încă are nevoie de acest ventilator donat anul trecut”, a arătat Gabriela Alexandrescu. Un ventilator poate ajuta un copil să supravieţuiască după naştere, să crească, chiar şi mai mult de jumătate de an. Altfel, acel copil moare. „Copiii pot folosi astfel de echipamente de la o săptămână, până la 3 luni, chiar şi 6-7 luni”, a mai spus Gabriela Alexandrescu. FOTO - Laude pentru medicii sibieni - ”Aveți o echipă fantastică la Sibiu care salvează copiii prematuri din trei județe”

„Este ceva de neînchipuit să ştii că poţi să ajuţi un copilaş cât o sticlă de apă să crească”

„Este mare lucru să ştii că poţi să ajuţi. E ceva de neînchipuit să ştii că poţi să ajuţi un copilaş cât o sticlă de apă, să crească şi să devină un copil sănătos şi indepedent. E foarte emoţionant”, a completat Gabriela Alexandrescu.

Cele mai grave cazuri de prematuri din judeţele Sibiu, Alba şi Vâlcea sunt în secţia dr. Liviei Ognean

La Neonatologia din Maternitatea din Sibiu este vorba de secunde, care pot decide diferenţa dintre viaţă şi moarte. Aici sunt aduşi copiii cei mai grav şi cazurile cele mai dificile din tot Sibiul, dar şi din judeţele Alba şi Vâlcea şi nu numai. „Am revenit aici, pentru că este nevoie de echipamente aici la Neonatologie, la Terapie Intensivă, sunt îngrijiţi şi salvaţi copii foarte dificili, cazuri foarte dificile, deserveşte Maternitatea şi secţia nu numai judeţul Sibiu, dar şi judeţul Alba (…) şi Vâlcea. Vin aici pentru că ştiu că echipa de profesionişti sunt pregătiţi să-i salveze”, spune preşedintele Salvaţi Copiii România. FOTO - Laude pentru medicii sibieni - ”Aveți o echipă fantastică la Sibiu care salvează copiii prematuri din trei județe”

Naşteri tot mai multe la Sibiu, dar şi tot mai numeroase cazuri de prematuri

„În anul 2018 au fost din 3.100 de naşteri, aproape 331 de prematuri şi foarte mulţi copilaşi, 24 născuţi cu greutate mică la naştere, sub un kilogram. Şi anul acesta aveţi multe naşteri deja, 1.100, din care 150 de prematuri. (…) Aveţi nevoie de un ecograf şi ştiu că alergaţi în week-endul acesta ca să strângeţi bani pentru el. Vreo 6-7 incubatoare mai sunt necesare, 2 aparate de respiraţie non-invazivă şi 5 monitoare”, a ţinut să menţioneze Gabriela Alexandrescu. 

Vestea bună este că mor tot mai puţini copii cu vârsta sub un an

Salvaţi Copiii va investi în acest an 5 milioane de euro, în aparatură care să salveze cel puţin 72.000 de copii din ţară. Totul ca prematurii să nu mai moară. „Vestea bună este că am reuşit să scădem mortalitatea infantilă. Când am început noi programul, statistica arăta 11 la mie mortalitate, acum a ajuns la 6,7 la mie. Suntem pe un trend descendent, încurajator, dar mai avem de lucru până la cel puţin 3,6 la mie cât e media Uniunii Europene, de aceea spuneam că ar fi minunat ca judeţul Sibiu să fie primul care ajunge la acest nivel. (…) În prezent, în România sunt 1.366 de copii care decedează înaintea vârstei de un an şi considerăm că, cel puţin o treime din aceste decese pot fi prevenite. (…) Judeţul Sibiu are o rată de 6,3 la mie, este sub media pe ţară, care e de 6,7 la mie, numai că primeşte foarte multe cazuri grave şi dificile aici, în tratament. Judeţele cu cea mai mare mortalitate infantilă sunt Botoşani, Vrancea, Călăraşi şi Caraş-Severin, aici sunt procente de peste 12 la mie”, a spus Gabriela Alexandrescu.

Dr. Livia Ognean: Pentru noi a respira e ceva banal. Pentru prematuri înseamnă a trăi

În centrele regionale de nivel III, unde sunt îngrijiţi prematuri cu probleme deosebite dintr-un teritoriu mai vast decât în maternităţile judeţene de nivel II, rata prematurităţii este mult mai mare, putând atinge chiar şi 20%. Prematurii se nasc cu diferite grade de imaturitate, în funcţie de vârsta de gestaţie şi această imaturitate poate da naştere unor multiple complicaţii, multe dintre acestea cu impact pe termen îndelungat. În principal este vorba de o imaturitate a funcţionării tuturor aparatelor şi sistemelor din organismul prematurului. „La nivelul aparatului respirator imaturitatea afectează şi structura plămânului şi poate ameninţa chiar viaţa prematurului. Pentru noi „a respira” pare ceva banal. Dar pentru prematuri a respira înseamnă a trăi. Aparatele de ventilaţie moderne, care permit asistarea respiraţiei în diverse moduri, sunt salvatoare de viaţă pentru că ne permit să individualizăm asistarea respiraţiei pentru fiecare copil în parte, cu diminuarea semnificativă a riscului de complicaţii. Mulţumim prietenilor de la Salvaţi Copiii România pentru că ne stau alături mereu şi răspund de fiecare dată solicitărilor noastre. Donaţiile oferite de Salvaţi Copiii România – incubatoare, aparate de respiraţie, mese de resuscitare neonatală – au salvat deja sute de vieţi şi ne vor ajuta în continuare să oferim cea mai bună îngrijire copiilor noştri”, a declarat marţi, la conferinţa de presă, Conf. Dr. Livia Ognean, medic coordonator terapie intensivă neonatală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Ultima oră