Primul lider de partid din Sibiu care a votat duminică dimineaţa, încă de la ora 08.00, a fost deputatul Raluca Turcan, preşedintele organizaţiei PNL. Aceasta a votat la secţia nr. 42 de la Şcoala 15 din Sibiu.
Turcan: Am votat cu o emoţie mai mare decât niciodată
„Am votat cu mare emoţie, mai mare decât niciodată. Am votat pentru viitorul copiilor noştri. Uitându-mă pe listă, am simţit o responsabilitate uriaşă pentru că, pe fond, suntem singurii care putem duce România în Europa. Avem ştiinţă, avem o familie puternică de care aparţinem, avem soluţii bune, nu trebuie să ne miliogim la alţii, să ne menţină în familiile politice europene sau să încercăm diverse alianţe. Realmente pentru noi este o uriaşă responsabilitate în momentul de faţă. De asemenea am votat pe celelalte două buletine de vot şi pentru justiţie, pentru a scoate grupul infracţional care s-a infiltrat în puterea din România şi de asemenea, pentru a îndepărta un regim hulit care a transformat infracţiunea în virtute. Nu aceasta este România pe care vrem să o lăsăm moştenire copiilor noştri, ci noi cu toţii, ne dorim o Românie europeană”, a declarat la ieşirea de la vot, Raluca Turcan.