Astrid Fodor: "Felicitări sibienilor pentru spiritul civic extraordinar"

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a transmis un mesaj de felicitare sibienilor care s-au prezentat în număr mare la vot la alegerile europarlamentare și la referendum. 

“Sibienii au dovedit încă odată că sunt uniți, într-o comunitate prezentă și implicată, cu un spirit civic extraordinar. Sunt onorată să fiu primar al unei comunități care a înțeles că alegerile sunt momentul în care noi putem să facem diferența prin vot. Ca cetățeni avem drepturi, dar și obligații față de această țară. Îi felicit pe sibienii care au votat acasă sau în diaspora pentru că au ales să își exercite dreptul de vot în număr atât de mare, un fapt care confirmă încă o dată spiritul nostru european.

Procentul mare de participare la Referendum confirmă din nou că sibienii își doresc ca România să fie un stat de drept, fără corupție, cu o justiție imparțială și corectă, în care cetățenii să poată avea încredere.” , a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu,

Ultima oră