Eveniment inedit la Sibiu - Invitație la o plimbare cu câinii prin parc

O plimbare cu câinele ar trebui să însemne relaxare atât pentru stăpân cât și pentru patruped. Dar, de multe ori se transformă în stres dacă cei doi se întâlnesc cu alți câini, iar între aceștia se iscă o ceartă. Exact asta încearcă să preîntâmpine o asociație din Sibiu și să îi învețe pe stăpâni cum să reacționeze în astfel de situații.

Așa că au pus la punct un eveniment în timpul căruia să le explice stăpânilor că fricile și anxietățile lor le transmit câinilor. ”Conceptul este de a transmite puterea comunității. Ne adunăm, stăpâni și câini, iar ideea este să mergem în aceeași direcție, să arătăm stăpânilor în primul rând ce se întâmplă atunci când este o haită de câini. Adică nimic, dacă stăpânului nu îi este teamă că animalul se va lua la harță cu un altul. De la întâlnire vrem ca ei să plece cu o stare de încredere. Dacă în haită s-au comportat bine, atunci când se va întâlni cu un singur câine…ce se va întâmpla? Nimic”, spun organizatorii.

Așa că stăpânii de câini, de orice talie și vârstă, sunt așteptați vineri, la ora 19, în Parcul Sub arini, la statuia lui mihai eminescu. De aici va începe plimbarea la finalul căreia își vor cunoaște mai bine animalul.

Ultima oră

Un răspuns la “Eveniment inedit la Sibiu – Invitație la o plimbare cu câinii prin parc”