Crima de la Mediaș - Decizie surprinzătoare luată de magistrații Tribunalului Sibiu

Rechizitoriul în cazul crimei de la Mediaș de la începutul acestui an a ajuns la judecători, însă aceștia l-au respins. Procurorii trebuie să îndrepte erorile din înscris și să menționeze dacă îl va trimite înapoi judecătorilor sau solicită restituirea cauzei, scrie ziarulunirea.ro

Un complet de cameră preliminară de la Tribunalul Sibiu a admis excepţia neregularităţii actului de sesizare a instanţei cu privire la infracţiunea de ”tulburare a liniştii şi ordinii publice” în cazul dosarului privind crima de la Mediaş în care sunt inculpaţi un bărbat din Sibiu şi doi din Alba.

Crima de la Mediaș - Decizie surprinzătoare luată de magistrații Tribunalului Sibiu

Excepţia a fost ridicată de inculpatul Otvoş Ovidiu Ioan, din Mediaş. Alături de acesta, au mai fost trimişi în judecată Rusu Marius din Bucerdea Grânoasă şi Anghel Paul din Alba Iulia.

”În baza art. 345 al. 3 C.p.p. constată că nu pot fi stabilite obiectul şi limitele judecăţii în ceea ce priveşte infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 371 C.pen., nefiind descrisă fapta nici în expozitiv şi nici în drept, pentru nici unul din cei trei inculpaţi Rusu Marius, Otvos Ovidiu Ioan şi Anghel Paul. Dispune comunicarea prezentei încheieri procurorului, în vederea remedierii acestei neregularităţi, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, precum şi menţiunea dacă acesta menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei”, se precizează în minuta deciziei de la Tribunalul Sibiu.

Procurorii au, astfel, la dispoziţie 5 zile, începând din 15 mai, pentru a corecta rechizitoriul în ceea ce priveşte infracţiunea de ”tulburare a liniştii şi ordinii publice” de care au fost acuzaţi cei trei inculpaţi. Principala faptă pentru care au fost trimişi în judecată este cea de omor calificat. Crima a avut loc în 13 ianuarie 2019, în zona unui local din Mediaş. Conflictul a izbucnit din cauza unor neînţelegeri mai vechi, între două grupuri de tineri. Scandalul a început în interiorul clubului şi a continuat în faţa acestuia după ce toţi cei implicaţi au fost scoşi afară de către oamenii de ordine.

Victima acestora se numeşte Faghiura Marius Andrei şi avea 25 de ani. A decedat în urma celor 11 lovituri de cuţit aplicate de Rusu Marius, una dintre acestea secţionându-i artera femurală. În dosar sunt trei părţi civile persoane fizice, precum şi două persoane juridice. Cei trei riscă până la 25 de ani de închisoare. Rusu Marius a fugit imediat după atac, dar a fost prins de poliţiştii din Alba, acasă, în comuna Bucerdea Grânoasă. Toţi trei sunt recidivişti, Rusu Marius fiind eliberat în baza legii privind recursul compensatorui după o condamnare de 13 ani pentru două fapte de tentativă de omor.

“În urmă cercetărilor efectuate în cauza s-a stabilit că în noaptea de 12/13.01.2019, în jurul orei 00:40, numiţii Rusu Marius (în vârstă de 30 de ani, născut în mun. Blaj, jud. Alba, recidivist, eliberat la data de 25.05.2018, cu un rest de executat de 777 zile), Otovoş Ioan Ovidiu (în vârstă de 38 de ani, născut în mun. Mediaş, jud. Sibiu, cu antecedente penale), Anghel Paul (în vârstă de 34 de ani, născut în mun. Alba Iulia, jud. Alba, recidivist, eliberat la data de 13.06.2017 cu un rest 423 zile) şi alţii s-au deplasat în clubul Serabeva din Mediaş.

În jurul orei 01:05, un grup format din zece persoane de sex masculin pătrunde în club şi se îndreaptă direct către masa ocupată de cei de mai sus, din acest grup făcând parte victima F.M.A. (în vârstă de 25 ani, născut în mun. Mediaş, jud. Sibiu). Imediat, între cele două grupuri are loc o altercaţie în cadrul căreia este lovit martorul C.I. precum şi Rusu Marius. Văzând că Rusu Marius se îndreaptă către ei cu un cuţit, membrii grupului din care făcea parte şi victima, părăsesc clubul şi o iau la fugă către poartă imobilului aflată la aproximativ 20-30 m depărtare de club, aceştia fiind urmaţi imediat de către Rusu Marius, Otovoş Ioan Ovidiu, Anghel Paul precum şi celelalte persoane”, a precizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Procurorii au precizat că victima a alunecat pe zăpadă, fiind ajunsă din urmă de suspecţi, doi dintre ei având în mână câte un cuţit. “Otovoş Ioan Ovidiu se poziţionează în dreptul capului victimei şi îl loveşte cu piciorul în zonă capului de 8 ori. Concomitent cu loviturile aplicate de Otovoş Ioan Ovidiu în zona capului, Rusu Marius loveşte victima aflată la pământ de 11 ori cu cuţitul în zona membrelor inferioare, acesta fiind împiedicat să mai lovească în continuare cu cuţitul de către Otovoş Ioan Ovidiu care îl împinge de deasupra victimei, moment în care se dezechilibrează şi cade în zăpadă în apropierea victimei. Imediat după ce Rusu Marius şi Otovoş Ioan Ovidiu încetează să mai lovească victimă, apare venind în fugă şi Anghel Paul care se îndreaptă direct către victimă aflată la pământ şi pe care o loveşte cu pumnii şi cu picioarele tot în zona capului”, au mai precizat procurorii.

Potrivit Parchetului, “moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe, consecutivă unor plăgi tăiate-înţepate la nivelul membrelor inferioare cu secţiune de pachet vascular femural drept (arteră şi venă femurală)”.

La autopsie s-au mai constatat leziuni traumatice cranio-faciale şi la nivelul cotului stâng care s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi cădere pe un plan dur neregulat, dar acestea ”nu au intervenit în determinismul decesului”.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică