VIDEO Glume între maneliști în parcare la Mall la Sibiu – Culiță Sterp și-a găsit mașina mâzgălită cu spray

Manelistul Culiță Sterp și-a găsit mașina de lux vopsită și mâzgălită cu spray. Aceasta era parcată la Shopping City în Sibiu. Vinovatul este fratele său, Iancu Sterp, care a vrut să îi facă o farsă.

În primăvara aceasta, Iancu Sterp, fratele mai mic al lui Culiță Sterp, s-a gândit să îi facă o farsă de zile mari manelistului. Acesta a mers în parcarea de la Mall-ul din Sibiu, acolo unde mașina lui Culiță era parcată și a scris mesaje cu vopsea pe ea. Culiță era la cumpărături într-un supermarket.

„Te-ai speriat, Culiţă?”, „Te-am făcut”, au fost unele dintre mesaje. Când a revenit de la cumpărături şi a văzut maşina, Culiţă a vrut să sune la Poliţie. Atunci, Iancu a apărut şi i-a explicat că a încercat să-i facă o glumă reuşită. „Iancu Sterp mi-a vandalizat maşina, cu spray din ăla de s-aruncă la ochi”, a explicat Culiţă Sterp. Mulţi fani au spus, însă, că e doar o întâmplare regizată.

video
play-sharp-fill

Sibienii care erau în parcare au văzut incidentul și au început să facă fotografii și să filmeze.

Culiță nu s-a supărat deloc pe fratele său. Acesta a declarat că și dacă îi dădea foc mașinii, nu s-ar fi certat cu el.

„Noi așa suntem în viața de zi cu zi, foarte naturali și spontani, nu e nimic regizat. El a pus totul la cale, dar nu aveam cum să mă supar pe el pentru că oricum nu îmi plăcea folia aia mată, el a desenat pe folie, nu pe mașină, folie care era pusă doar de probă, pe care am și dat-o jos după aia, drept dovadă că mașina e acum colantată cu folia silver crome! Și încă ceva, putea să îi dea și foc la mașină, că nu mă supăram pe el! Niciodată nu m-am certat și nu am să mă cert cu frații pentru lucruri materiale! Ce-i al meu, e și al lor!”, a explicat Culiţă Sterp.

Ultima oră

Un răspuns la “VIDEO Glume între maneliști în parcare la Mall la Sibiu – Culiță Sterp și-a găsit mașina mâzgălită cu spray”