Restricții de trafic pentru anumite mașini pe strada Podului din Sibiu
Foto Arhivă

Contractul pentru amenajarea canalizării pluviale pe strada Podului a fost semnat în 2018 cu asocierea de firme Universal Business SA / SC Comtram SA / SC Aspire Design SRL pentru realizarea proiectării și pentru execuția lucrărilor efective, acestea fiind în curs în prezent.

Pentru desfășurarea în bune condiții a acestor lucrări la o adâncime de 3,5 metri în carosabil și cu tubulatură de mari dimensiuni, Comisia de Circulație a aprobat desfășurarea lucrărilor sub trafic, dar cu anumite restricții. Începând din 20 mai și până în 10 octombrie circulația vehiculelor cu masă mai mare de 3,5 tone este interzisă pe această stradă, cu excepția mijloacelor de transport public. Aceste autovehicule de mari dimensiuni vor putea ajunge în zona fabricilor din capătul străzii Podului utilizând DJ 106 Sibiu-Agnita.

Autovehiculele mici pot circula în continuare pe stradă, dar în condiții de șantier, șoferii fiind rugați să circule cu atenție sporită.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică