Oamenii de știință au ajuns la concluzia că sportul îngrașă

Foarte multe persoane se plâng că deși fac sport numărul kilogramelor nu scade nicicum. Oamenii de știință au ajuns la o concluzie în acest sens, scrie csid.ro

Un grup de voluntari care a luat parte la studiu a ajuns să mărească porţiile de mâncare cu un sfert în urma unui antrenament la sală. Cercetătorii sunt de părere că după sesiunile de sport, oamenii au tendinţa să mănânce mai mult crezând că ”li se cuvine”. Astfel se explică de ce chiar şi după antrenamentele regulate există persoane care în continuare se luptă cu kilogramele în plus.

Cercetarea a fost realizată de Universitatea Loughborough şi s-a ajuns la concluzia că atunci când vine vorba de procesul de slăbire, nu contează doar ce mâncăm, ci şi cât mâncăm, acesta fiind un factor crucial.

La studiu au luat parte 40 de voluntari, jumătate femei şi jumătate bărbaţi, care au mers la clasele de aerobic de cel puţin trei ori pe săptămână.

Cât sport trebuie să fac?
Adulţilor cu vârste cuprinse între 19 şi 64 de ani li se recomandă ca în fiecare săptămână să facă cel puţin 15 de ore de aerobic sau alte activităţi precum mersul cu bicicleta, cu rolele, volei sau căţărări. Pe lângă exerciţiile de aerobic, fiecare adult trebuie să facă de cel puţin de două ori pe săptămână exerciţii de forţă, cu greutăţi.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică

  1. Idiot rău acest articol sau certatorii sau traducători sunt reduși 150 ore de aerobic etc pe săptămână… Imposibil…

  2. Pai 150 de ore pe saptamana sunt 21,42 ore de sport pe zi. Eu sincer va spun as recomanda undeva la 23 de ore pe zi, plus minus cateva minute, in functie de programul fiecaruia