S-a urcat la volan fără permis și a fost lovită de TIR când a ieșit din parcare
foto: arhivă

O sibiancă fără permis din Ocna Sibiului a fost implicată într-un accident rutier, după ce s-a urcat la volanul unei mașini. Femeia a ieșit dintr-o parcare, nu s-a asigurat și a fost lovită de un TIR.

La data de 13 mai a.c., în jurul orei 14,00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr au fost solicitați să intervină pentru soluționarea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs pe raza localității Slimnic, pe strada Principală”, spun polițiștii sibieni.

La fața locului, polițiștii au constatat că o femeie în vârstă de 41 de ani, domiciliată în orașul Ocna Sibiului, a ieșit dintr-o parcare în strada Principală fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un ansamblu tir condus regulamentar dinspre Mediaș de către un bărbat în vârstă de 23 de ani, din județul Alba.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că femeia nu deține dreptul de a conduce, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Ultima oră