Mama Mitropolitului Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, a decedat luni, la vârsta de 90 de ani. ÎPS Laurenţiu şi alţi preoţi au privegheat-o şi s-au rugat pentru ea luni şi marţi, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, unde este depus sicriul cu trupul acesteia. Mama înaltului ierarh va fi înmormântată joi la mormântul ce îl avea pregătit, de la Sâmbăta de Sus. Înainte de a fi îngropată, mama mitropolitului va avea parte şi de o priveghere şi de o slujbă în bisericuţa veche de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde a slujit Părintele Arsenie Boca.
Mama mitropolitului s-a stins la 90 de ani
Mama Mitropolitului Ardealului a decedat luni, la vârsta de 90 de ani. Sicriul cu trupul acesteia este depus în Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Numeroşi preoţi, dar şi credincioşi s-au rugat începând de luni, la căpătâiul ei. Marţi seara urmează să se mai facă privegherea la Catedrala Mitropolitană, au precizat pentru Ora de Sibiu, surse oficiale. Miercuri la ora 15.00 va avea loc o slujbă în catedrala din Sibiu, pentru ca miercuri noaptea, mama mitropolitului să fie dusă în judeţul Braşov, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, în bisericuţa veche, în care slujea Părintele Arsenie Boca. Joi dimineaţa acolo se va face Sfânta Liturghie, urmată de încă o slujbă, pentru ca apoi să fie îngropată în mormântul ce îl are pregătit în localitatea Sâmbăta de Sus.