foto o sibiancă i-a impresionat pe liderii europei cu măiestria cu care a aranjat florile la summit

Sibianca Ioana Nechifor i-a impresionat pe liderii europeni veniţi la Summitul UE, cu măiestria cu care a reuşit să facă aranjementele florale. Ioana este cea care a realizat decorurile din clădirea Primăriei, unde liderii UE au decis soarta Europei.

Ioana Nechifor este campioana României la artă florală
Ioana Nechifor este cea care anul trecut a câştigat la Sibiu, Cupa României la Artă Florală. Ioana a trebuit să gândească aranjamente florale asortate cu mocheta şi cu steagul UE.  “Aranjamentele trebuiau realizate într-un suport dreptunghiular furnizat de către primărie, iar florile să se asorteze cu mocheta. Acestea au fost amplasate în zona de interior a mesei principale în jurul cărora urmau să stea oficialităţile. Înălţimea florilor nu trebuia să depăşească 60 cm, pentru a nu intra în câmpul vizual al camerei de filmat centrale. Un alt aspect important era dispunerea acestor suporturi astfel încât jurnaliştii să poate trece cu uşurinţă printre şi pe lângă ele. Multe dintre reguli au fost schimbate şi ulterior, în funcţie de aspectele apărute pe parcurs, iar noi a trebuit să ne adaptăm rapid, pentru ca accesul în sală a fost foarte limitat, şi cu reguli stricte de securitate. Fiecare aranjament în parte a fost scanat şi verificat”, a declarat Ioana Nechifor. foto o sibiancă i-a impresionat pe liderii europei cu măiestria cu care a aranjat florile la summit

Ioana: Am ales flori cu cupă mare, vizibile. Am ales ca nuanţe albastrul şi galbenul, culorile steagului UE
Întrebată ce flori a ales pentru decorurile Summitului UE, Ioana Nechifor a răspuns: “În primul rând ne-am propus să realizăm un decor elegant, office, nici prea boem dar nici sobru. Am optat pentru flori cu cupă mare, care să fie vizibile in fotografii şi filmări. Un aspect important a fost culoarea, am ales ca nuanţe de bază albastrul şi galbenul, culorile steagului Uniunii Europene, la care am adăugat albul şi verdele. În psihologia culorilor albul semnifică un nou început, ca o foaie albă aşteptând să fie scrisă, iar verdele este culoarea naturii şi a sănătăţii, ea reprezentând totodată creşterea, puterea şi siguranţa.”

foto o sibiancă i-a impresionat pe liderii europei cu măiestria cu care a aranjat florile la summit
Foto: Ioana Nechifor – Florile de la Summit-ul UE

Flori în stilul Ikebana pentru preşedintele Iohannis
“Pe lângă aranjamentul floral principal am pregătit patru aranjamente inspirate din stilul Ikebana pentru biroul în care Domnul Preşedinte Klaus Iohannis urma să aibă întâlniri oficiale. Scările intrării în sală au fost de asemenea decorate.Florile pe care le-am ales au fost hortensiile, orhidee cymbidium si phalaenopsis, frezii, irisi, ornithogalum, eryngium şi un mix variat de verdeaţă, fiecare având o semnificaţie aparte. Pentru tot acest proiect am avut alături o echipa minunată de care mă bucur zi de zi. Sunt floriştii cu care lucrez in atelierul nostru pentru evenimente, buchete şi aranjamente zilnice, şi cu care plănuiesc proiectele măreţe. E o bucurie să lucrez cu oameni pasionaţi, dedicaţi, responsabili şi îndrăgostiţi de ceea ce fac”, a spus Ioana Nechifor. Sursa foto: Arhiva personala Ioana Nechifor

 

Ultima oră

Comentariul meu