Preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, președintele celui mai puternic partid de la nivel european, partid care la ora actuală deține președinția Comisiei Europene, președinția Consiliului European și președinția Parlamentului European se află miercuri şi joi la Sibiu. Joseph Daul a participat miercuri la o reuniune a liberalilor, alături de preşedintele Klaus Iohannis. Înainte de reuniune, preşedintele Partidului Popular European (PPE) a spus că trebuie să scăpăm de corupţie.
Preşedintele PPE: Salut curajul românilor care au ieşit în stradă
Daul a spus că salută curajul românilor care au ieşit în stradă, chiar din Sibiu, oraşul cu cele mai multe proteste în ultimii ani din ţară. „Vreau să salut curajul și hotărârea românilor care au ieșit în stradă ca să își exprime dezacordul față de direcția în care se îndreaptă țara lor”, a spus miercuri, la Sibiu, Joseph Daul.
Preşedintele PPE: Mi se pare scandalos ceea ce se întâmplă în România
Întrebat de jurnalişti la Sibiu, cum crede că este apărat în acest moment, statul de drept în România, liderul PPE a răspuns: „Mi se pare scandalos ceea ce se întâmplă în România. De altfel, câțiva dintre dumneavoastră mi-ați adresat, mai devreme, întrebări cu privire la afirmațiile Guvernului socialist, cu privire la anumite standarde cum ar fi, de exemplu, dimensiunile morcovilor. De aceea, vreau să vă spun că în ceea ce privesc standardele alimentare evocate mai devreme, vedem că ele sunt respectate în România. Ceea ce stârnește indignarea este faptul că statul de drept, justiția independentă și lupta împotriva corupției nu sunt respectate în România. Este vorba de o poziție populistă a Guvernului pe care trebuie să-l combatem și putem face acest lucru numai prin acțiune.”
UE va avea un comisar european de luptă împotriva corupţiei
Daul a cerut candidatului PPE la şefia Comisiei Europene să creeze un post de comisar european, care să răspundă special de lupta împotriva corupţiei. „Am cerut candidatului nostru la șefia Comisiei Europene, domnul Weber, să creeze o poziție de Comisar, care să fie însărcinat cu respectarea statului de drept, a justiției independente și a luptei contra corupției. Aceasta este baza care permite ca și cetățenii noștri să fie de acord cu noi și să ne susțină”,. a arătat liderul PPE.