SUMMIT-ul UE închide și muzeele din Sibiu. E pus lacătul pe exponate

SUMMIT-ul UE care va avea loc la Sibiu joi, 9 mai, a închis școli, grădinițe, străzi, parcări și în mare aproape un oraș întreg. Așa că nici muzeele nu au ”scăpat” și pentru o săptămână au pus lacăt pe uși.

Toate filialele Muzeului ASTRA sunt închise de miercuri de la ora 14:00 până joi la ora 20. Vineri, 10.05.2019, Muzeul ASTRA va fi redeschis și va funcționa sub program normal (8-20). La Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului joi dimineața va avea loc întâlnirea reprezentanților Partidului Popular European, întâlnire care pregătește SUMMIT-ul liderilor europeni ce va avea loc mai târziu, la Primăria Sibiu.

Muzeul Brukenthal este și el închis toată săptămâna 6-10 mai, urmând ca sâmbătă, 11 mai, să fie deschis după programul obișnuit- 9-17. La fel se întâmplă și cu Muzeul de Istorie Naturală de pe strada Cetății și toate filialele muzeului Brukenthal.

 

Ultima oră