sibiul e fully booked în perioada summit-ului. hotelurile sunt pline ochi

Summit-ul UE de la Sibiu a umplut toate hotelurile din oraș și a majorat traficul de la pe Aeroportul Internațional cu 300% față de săptămânile obișnuite.

Potrivit zf.ro, nu numai hotelurile din Sibiu, dar și cele din împrejurimi sunt pline ochi. „Hotelurile sunt pline, cererea a fost mare, tarifele au crescut pe măsură. Oraşul este aglomerat cu delegaţi, cu presă, cu oficiali ai statelor din UE. E un business bun pentru industria hotelieră (…) Din punctul nostru de vedere, va fi un eveniment care se va derula bine. S-a făcut faţă cu capacitatea turistică în oraş şi în împrejurimi“, a declarat Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România, şi directorul general al lanţului hotelier ibis Continental Hotels.

Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), în Sibiu sunt 30 de hoteluri dintr-un total de 126 de unităţi de cazare.

Mulți dintre liderii politici vor fi cazați la Hilton. Printre aceștia se numără și Angela Merkel. Vezi aici în ce cameră va fi cazată.

De asemenea, şi aeroportul din Sibiu va avea un trafic mai mare cu ocazia summitului.

„În perioada de referinţă 6-12 mai 2019 estimăm o creş­tere a numărului de mişcări de 300%, respectiv de la o medie de 30 aterizări şi decolări pe zi la un maxim de 120 aterizări şi decolări pe zi. Vârful de trafic se preconi­zea­ză a fi atins odată cu sosirea înalţilor oficiali“, spun re­pre­zentanţii Aeroportului din Sibiu, care anual are un tra­fic de peste 660.000 de pasageri.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică