Inspectoratul Școlar Judeţean Sibiu împreună cu Primăria Municipiului Sibiu, alături de companii, licee și parteneri organizează Târgul Ofertelor Educaţionale, dedicat învățământului profesional și dual. Evenimentul va avea loc în 15 și 16 mai, 2019, în Piața Mare din Sibiu, între orele 10:00 și 19:00.
Târgul își propune să promoveze în rândul elevilor, părinților și comunității locale, beneficiile învățământului profesional și dual, precum și diversele oferte educaționale din această arie.
În Piața Mare, vor fi organizate standuri expoziționale ale companiilor și liceelor cu învățământ profesional și dual, unde cei interesați pot discuta în mod direct cu reprezentanții acestora. “Caravana Meseriilor” este de asemenea parte din eveniment cu standuri interactive pentru elevi.
Evenimentul se deschide în 15 mai, la ora 10:15, cu o serie de discursuri din partea unor invitați speciali: Prof. Emilian Marius Novac – Inspector Școlar General, Astrid Cora Fodor – Primarul Municipiului Sibiu, Hans Erich Tischler – Consulul Germaniei, Felix Szabo – Reprezentant Asociaţia Româno-Germană, Ioan Firiza – Director Management Compa, Harald Friedrich – Președinte DWS, Patrick Moleins – Președinte CFAS și Anca Hociota – Manager Învățământ Profesional Dual – AHK Romania.
„Acest Târg al ofertelor educaționale reprezintă o bună ocazie în orientarea școlară și profesională a elevilor de clasa a VIII-a, în alegerea unei școli și a unei meserii, în funcție de aspirațiile proprii, școală care să le formeze aptitudinile și competențele necesare profesiei dorite. Târgul ofertelor educaționale se adreseză și părinților elevilor care doresc să afle mai multe despre Învățământul profesional și Învățământul dual. Aceste forme de învățământ, populare în România până la începutul anilor 90 și încă foarte accesate în alte țări europene, nu mai sunt foarte dorite de către elevi. Alături de partenerii din mediul privat și de Primăria Municipiului Sibiu am reușit să planificăm un eveniment de anvergură care va ajuta la popularizarea acestor forme de învățământ,” a spus Adrian Poplăcean, Inspector școlar pentru învățământ profesional și tehnic.
„Dragi tineri, dacă aveți aptitutdini practice, profitați de această oportunitate. Învățământul profesional în sistem dual este o ocazie pentru voi de a învăța o meserie, a prezentului și a viitorului. Veți face practică în cele mai mari fabrici din Sibiu, cu utilaje moderne și echipe de specialiști de la care aveți ce învăța. Dragi părinți, meseria este în continuare o brățară de aur – cea mai buna garanție a unui loc de muncă în viitor. Învățământul dual din Sibiu aduce înapoi respectul pentru meserii, oferind tinerilor o instruire temeincă și, ulterior, un loc de muncă decent și bine plătit”, a spus Astrid Cora Fodor, Primar al Municipiului Sibiu.