Poate nu vă vine să credeți, însă Societatea Gimnastică din Sibiu a fost la un pas de a deveni campioană la fotbal în România. Totul s-a întâmplat în sezonul 1930-1931, când a terminat pe locul doi, fiind învinsă în finală de UD Reșița, cu scorul 2-0.
În 1862, când a apărut clubul, Sibiul făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, anunță gsp.ro. Clubul a apărut cu obiectivul de a educa tinerii din oraș prin sport și a fost fondat inițial ca o echipă de gimnastică.
Peste doar trei ani, echipa a devenit un club academic, sprijinită și de un decret al Imperiului prin care participarea la o disciplină sportivă era obligatorie pentru tinerii elevi.
De-a lungul anilor din secolul XIX, clubul a format echipe bune de gimnaști, dar și de gimnaste care au concurat în competițiile locale și naționale. După 1890, accentul s-a pus mai mult pe formarea de gimnaste.
Din 1903, clubul a început să formeze și jucători de tenis, dar și să organizeze competiții în această disciplină sau să participe cu jucătorii ei la diferite turnee.
Gloria secției de fotbal
Toate activitățile Societății de Gimnastică Sibiu au fost suspendate de Primul Război Mondial, însă după finalul conflagrației echipa a revenit și a fondat în cadrul clubului o secție de fotbal, sport care se dezvoltase între timp și în România și prinsese rădăcini.
În anii ’20, exista o singură ligă națională de fotbal în România, iar meciurile se desfășurau în sistem eliminatoriu, asemenea unei Cupe. În liga națională echipele participau după ce câștigau competițiile regionale organizate pe criterii geografice.
În sezonul 1925/1926, Societatea de Gimnastică Sibiu a participat pentru prima dată cu secția de fotbal la turneul național, însă a fost eliminată în sferturi de Juventus București, scor 3-1.
A participat și sezonul următor, în 1926/1927, fiind eliminată de această dată în runda preliminară de Unirea Tricolor București, scor 3-2.
În următorul sezon nu a mai concurat, însă a revenit în 1929/1930, competiție în care a trecut de Brașovia Brașov și a fost scoasă de Universitatea Cluj cu un drastic 7-0.
A urmat cel mai bun sezon, cel din 1930/1931, când echipa de fotbal a clubului din Sibiu a fost la un pas să câștige titlul, ajungând până la meciul decisiv cu UD Reșița, pierdut, însă, cu 2-0. Pe parcurs, fotbaliștii trecuseră de echipe precum Crişana Oradea și Maccabi Cernăuţi.
Revenirea în divizia secundă
În ciuda sezonului bun, Societatea de Gimnastică nu a mai apărut în următoarele competiții ale primei ligi din România.
În 1934 s-a fondat liga secundă, la nivel național, intitulată pe atunci Divizia B, iar în această competiție au pornit nu mai puțin de 40 de cluburi împărțite în cinci serii a câte opt echipe. Printre acestea și secția de fotbal sibiană.
Jucătorii Societății de Gimnastică au evoluat în cea de-a patra serie și au terminat pe primul loc. Campionatul a continuat cu un play-off în care participau echipele care terminaseră pe primul loc în fiecare serie.
În această fază, evoluția sibienilor nu a fost la fel de bună, terminând pe ultimul loc din cele cinci echipe. Câștigătoarea a fost Jiul Petroșani, echipă care a și promovat în Divizia A.
Sibienii au mai evoluat și în următorul sezon în Diviza B, însă au teminat pe locul 6 în seria lor și au retrogradat.
Echipa a fost dizolvată complet în 1945, după ce nici în anii precedenți clubul nu fusese foarte activă din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial.
A rămas, însă, în istoria fotbalului românesc drept clubul de gimnastică ce a fost la un pas să devină campion la fotbal.