Peste o săptămână, în 9 mai, Sibiul va fi pentru o zi, capitala politică a Uniunii Europene, aici urmând să se reunească şefii de stat şi de guvern din UE. Summitul UE se va desfăşura în clădirea Primăriei Municipiului Sibiu din Piaţa Mare, iar preşedintele Klaus Iohannis va purta discuţii cu oaspeţii săi chiar în biroul pe care l-a ocupat când era primar al municipiului, a anunţat, recent, actualul edil al oraşului, Astrid Fodor. La o aruncătură de băţ de sediului Primăriei, în apropierea Podului Minciunilor, azi s-au spălat trotuarele şi zidurile cetăţii Sibiului, ca totul să strălucească ca la spălătoriile auto sau ca în reclamele la detergenţi.
Curăţenie cum nu a fost în Sibiu
Peste tot pe unde vor călca oaspeţii din Uniunea Europeană, mai ales în centrul Sibiului, poţi zări muncitori. Este plin de oameni care pun la punct ultimele detalii. Ba se zugrăveşte, ba se trage un cablu. Ceea ce nu prea a fost dat să vadă mai nimeni în oraşul acesta european, este spălatul cu presiune a trotuarelor şi a zidurilor ca totul să pară ca nou.
Conducătorii Europei şi alţi peste o mie de invitaţi aşteptaţi în Sibiu
Conform Ministerului Afacerilor Externe, Summitul din 9 mai, dedicat viitorului Uniunii Europene şi viitoarei agende strategice a liderilor pentru perioada 2019 – 2024, va reuni la Sibiu şefii de stat şi de guvern ai statelor membre UE, 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt, circa 900 de jurnalişti şi 100 de traducători. Şefi de stat şi de guvern, lideri ai partidelor din PPE, preşedinţii Consiliului European, Donald Tusk, Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi Parlamentului European, Antonio Tajani, au fost invitaţi să participe la Summitul Partidului Popular European, care va avea loc la Sibiu, pe 9 mai, premergător Summitului UE, găzduit de preşedintele Klaus Iohannis. La reuniunea PPE se va desfăşura la Complexul Muzeal Naţional Astra, principalul punct pe agenda Summitului fiind pregătirea Reuniunii informale a şefilor de stat şi de guvern ai Uniunii Europene, care va avea loc în aceeaşi zi. Summitul Popularilor Europeni va fi găzduit de preşedintele PPE, Joseph Daul, la eveniment fiind aşteptaţi preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European şi candidatul PPE pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, Manfred Weber, preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi secretarul general al PPE, Antonio Lopez-Isturiz. La reuniune au fost invitaţi să participe preşedintele Klaus Iohannis, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, preşedintele Republicii Cipru, Nicos Anastasiades, prim-ministrul Bulgariei, Boiko Borissov, prim-ministrul Letoniei, Krisjanis Karins, cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, prim-ministrul Croaţiei, Andrej Plenkovic, şi prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar, potrivit agerpres.ro.