Copiii din țara noastră își vor primi primele alocaţii majorate începând cu luna mai, conform unui anunț făcut de Ministerul Muncii. Executivul României a adoptat măririle încă din luna februarie, dar ele au intrat în vigoare în luna aprilie, plățile urmând să fie făcute în luna mai.
Reprezentanții Ministerului Muncii au precizat, pentru MEDIAFAX, că plățile pentru majorarea alocațiilor, măsură care a intrat în vigoare de la 1 aprilie 2019, se vor face din luna mai.
Potrivit OUG, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de 300 lei pentru copii în vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap, 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsa între 2 şi 18 ani şi 300 lei pentru copiii cu vârsta între 3 şi 18 ani în cazul copilului cu handicap.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, declara recent că nu există riscul ca aceste alocaţii să nu fie acordate şi susţine că aceste categorii defavorizate „sunt exploatate din punct de vedere politic”. Budăi a mai precizat faptul că în cazul în care va fi necesar, se vor suplimenta fondurile la rectificarea bugetului, pentru asigurarea acestor alocaţii.
Parlamentul a votat, în februarie, în plen reunit, un amendament al PNL la bugetul de stat care prevede majorarea alocaţiei copiilor, cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, de la 84 de lei la 150 de lei.