VIDEO Doi români băuți s-au luat la bătaie într-o biserică din Italia
FOTO arhivă

Doi români băuți au fost reținuți duminică după ce s-au luat la bătaie după slujba de Înviere. Aceștia au devastat o biserică din orașul italian Cesena, relatează cotidianul Il Giornale.

Știrea a apărut în presa italiană după ce un polițist, care a intervenit pentru a aplana conflictul, a postat o înregistrare pe Facebook.

Înregistrarea a fost redistribuită inclusiv de Gianni Tonelli și Massimo Bitonci, deputați din partea formațiunii antiimigrație Liga Nordului. „Doi imigranți au intrat în biserică și au adus-o în această stare. Nu există cuvinte care să descrie o asemenea barbarie”, a comentat Bitonci.

https://www.youtube.com/watch?v=QizQARSbFN8

Poliția a trebuit să folosească spray cu piper pentru a imobiliza agresorii, care au rupt bănci, au dat pe jos cu lumânări și s-au tăiat în timpul bătăii.

Marco Censi, directorul Institutului Lugaresi, care administrează lăcașul de cult, a declarat că „biserica a fost dată spre folosință comunității române”.

Ultima oră