Zeci de polițiști sibieni mobilizați pentru perioada Paștelui
FOTO arhivă

Cu o medie zilnică de 140 de polițiști sibieni, în perioada 26 aprilie – 02 mai se va acționa în vederea asigurării unui climat de ordine și liniște publică prielnic desfășurării manifestărilor specifice Paştelui Ortodox.

Polițiștii vor acorda o atenție deosebită zonelor aglomerate, cu fluenţă mare de public, în care vor avea loc slujbe religioase şi activităţi culturale, sportive și de agrement.

Activitățile specifice acestei perioade vizează:
– Prevenirea furturilor din buzunare, din autovehicule și din societățile comerciale;
– Fluidizarea traficului rutier, combaterea conducerii sub influența alcoolului, prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei neadaptate sau excesive, al neacordării de prioritate și indisciplinei pietonilor;
– Verificarea agenților economici care desfăşoară activităţi de prelucrare, depozitare, transport, comercializare de animale vii, ouă sau alimente de origine animală, produse de panificaţie, precum şi băuturi alcoolice, sub aspectul respectării normelor sanitar-veterinare şi înregistrării în evidenţele financiar- contabile a cantităţilor de mărfuri aprovizionate sau vândute;
– Verificarea legalității activităţii operatorilor/furnizorilor/ prestatorilor de servicii turistice la nivelul unităţii administrativ-teritoriale.

Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

În vederea petrecerii unor zile liniștite, ferite de intervenția polițiștilor, vă recomandăm:
– Supravegheați-vă bunurile atunci când vă aflați în locuri aglomerate (lăcașe de cult, piețe, magazine);
– Pe drumurile publice, adoptați o conduită preventivă, respectați normele rutiere, manifestați răbdare și respect față de ceilalți participanți la trafic!

Ultima oră