VIDEO FOTO Mieii de Paști, exportați din România în condiții groaznice – Sunt torturați înainte de sacrificare

Animals Angels și Animals International publică dovezi privind nereguli sistematice constatate la transportul mieilor de Paști din România atât la nivel local, cât și pe rute din România către Italia, Bulgaria și Grecia.

Cele mai des intâlnite încălcări ale legislației pentru protecția animalelor din România și din UE identificate de investigatori includ camioane neconforme, spațiu insuficient la nivelul picioarelor și al capului, podea murdară, șoferi neglijenți, animale bolnave, rănite și chiar moarte. În multe cazuri animalele nu se puteau mișca deloc în interiorul camioanelor și în consecință nu puteau ajunge să bea apa, iar cele rănite nu pot primi îngriijiri. În majoritatea camioanelor materialele moi pentru culcuș lipsește sau este insuficient, ceea ce compromite confortul, siguranța și igiena animalelor transportate. Unii miei zac în propriile excremente, iar alții sunt călcați în picioare din cauza supraaglomerării. Numeroase animale filmate sunt rănite grav sau chiar au murit.

„În ultimele săptămâni am urmărit cele mai uzitate rute de transport pentru mieii vii și am fost martorii unei afaceri primitive, care aruncă puii de animale către țări Europene îndepărtate. Mieii românești de Paști suferă o tortură îngrozitoare și inutilă pe timpul transportului înainte de sacrificare”, a spus Silvia Meriggi, investigator al Animals Angels.

„Nu am văzut niciodată un reprezentant al ANSVSA preocupat de soarta animalelor pe timpul călătoriei, în locurile de încărcare sau la granițe. În jur de 3 milioane de miei sunt pe drumuri și apoi sacrificați în Săptămâna Mare, un număr uriaș asociat cu o suferință fără margini. Iar sacrificarea lor nici nu a început! Situația este scăpată de sub control, iar autoritățile veterinare ar trebui să ia urgent măsuri ferme și imediate în urma informațiilor dezvăluite astăzi.”, declară Gabriel Paun, Director UE al Animals International. VIDEO FOTO Mieii de Paști, exportați din România în condiții groaznice – Sunt torturați înainte de sacrificare

Animals Angels și Animals International fac un apel către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), care este responsabilă pentru aplicarea legii pentru bunăstarea animalelor pe durată transportului și la sacrificarea mieilor, să înceapă imediat inspecțiile la nivel național pentru a se asigura că:

– Există monitorizare în zonele de încărcare, piețe, drumuri și puncte de frontieră;
– Animalele nu vor fi exportate în țări terțe;
– Animalele sunt manipulate corespunzător (tragerea, prinderea animalelor din lateral și legarea
picioarelor este strict interzisă);
– Asomarea înainte de sacrificare se face corect (verificarea pierderii cunoștintei, lipsa sensibilității și incapacitatea de a simți durere prin absența reflexului coronarian, lipsa respirației regulate înainte de tăierea gâtului);
– Sacrificarea este corespunzătoare (monitorizarea timpului de asomare și sângerare; o singură tăietură în urma unei asomări eficiente care să permită sângerarea corectă);
– Măcelarii sunt instruiți și echipați corespunzător;
– Sacrificiile sunt monitorizare și se iau imediat măsuri pentru minimizarea suferinței animalelor pentru a evita repetarea asomării, oprirea acțiunilor incorecte, raportarea muncitorilor incompetenți și amendarea acestora.

Ultima oră