Miruna Stavropol, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” și-a lăsat viața la malul mării, în urmă cu doi ani. S-a mutat aproape de munte, în Sibiu, tocmai din Constanța, împreună cu familia și cu cel mai bun prieten, Aramis, calul său. Tânăra spune că totul s-a rezumat la sport și la pasiunea ei pentru călărie. 
În urmă cu cinci ani, Miruna a descoperit, înlăutrul ei, o dragoste nemărginită pentru cai și un curaj pe care mulți nu îl au. La doar 13 ani, chiar de ziua ei de naștere, mama sa a luat-o de mânuță și a dus-o la un centru de echitație din Constanța, oraș în care a copilărit. Acela a fost impulsul de care avea nevoie pentru a descoperi toată pasiunea pentru călărie și pentru un sport încercat de puțini tineri. „Totul a început în Constanța, când aveam 13 ani. Era ziua mea de naștere și nu știam ce să fac. Atunci, mama mea ne-a dus pe mine și câteva prietene de la școală la un centru de echitație, să ne plimbăm, să vedem cum e. De acolo a început povestea”, povestește Miruna. 
Întâlnirea cu Aramis
Miruna și Aramis au crescut, practic, împreună. La vârsta de 16 ani, părinții s-au decis că e timpul ca fiica lor să aibă propriul cal. Pe atunci, amândoi erau începători. Acum, la câțiva ani distanță, participă împreună la concursuri și sunt cei mai buni prieteni. „Eu îmi cunosc calul foarte bine, iar el pe mine la fel și deja știu cum să reacționez. Îl simt când e nervos, agitat sau stresat sau când nu vrea să lucreze. Și caii au zile și zile, uneori sunt mai leneși, iar alteori sunt mai energici. Uneori dacă doarme mai mult, dacă mănâncă mai mult are mai multă energie, astfel că am ajuns la un nivel în care îmi simt calul. Cum îl văd în boxă, știu ce simte”, spune tânăra. 
Din Constanța la Sibiu – Calul a venit și el
În urmă cu doi ani, Miruna s-a mutat în Sibiu, împreună cu familia ei și, fiindcă nu voia să renunțe la Aramis, l-a luat și pe el. 
Deoarece tânăra venea des la Sibiu ca să se antreneze, iar drumul era lung, părinții au luat o hătărâre radicală. Au lăsat marea în spate și au pornit către munte, totul pentru ca fiica lor să facă sportul pe care îl îndrăgește atât de mult. „Noi voiam să plecăm într-o vacanță la un moment dat și ne întrebam ce facem cu calul, pentru că nu îl puteam lăsa singur. Și am zis că mergem prin țară și luăm și calul cu noi. Inițial ne gândeam să vizităm Dracula Daneș, dar ne-am răzgândit și am venit la Sibiu. Există persoane care se ocupă cu transportul de cai astfel că ni l-a putut aduce cineva pe Aramis până aici. Și atunci am fost prima dată cu el la călărie. Mi-a plăcut super mult. La început, când eu eram încă în Constanța, am început să vin cam o dată pe lună și când aveam vacanțe în Sibiu și încălecam”, povestește Miruna.
Concursuri de sărituri peste obstacole
Timpul a trecut extrem de repede, iar în doar trei luni de la mutarea în Sibiu, tânăra a perseverat și a început să meargă la concursuri. „O vară întreagă am făcut antrenamente, iar apoi, în septembrie, în urmă cu doi ani, m-am dus la concurs la Prejmer, Brașov, Baza 163 de Plopi”, mai spune Miruna. 
Acolo, în fiecare an se face un circuit de sală care constă în mai multe concursuri, ce încep în noiembrie și se termină în martie. Însă, odată cu înscrierea, pentru a te califica în „etapa următoare”, este nevoie să dai un test. „Înainte de a intra într-un concurs, trebuie să dai un test, un fel de test pentru debutanți, iar asta înseamnă 5-6 obstacole micuțe, iar atunci primești un calificativ, punctajele fiind date la stil. Cât de bine stai călare, cum conduci calul. Calul te ajută cel mai mult. Am acasă diplome și premii”, adaugă tânăra.
„Trebuie să fii un pic nebun să faci sportul ăsta”
Nimic în lume nu e greu. Dacă ai voință și vrei să faci performanțe, totul va fi posibil atât timp cât ești gata să muncești. Asta s-a întâmplat și în cazul tinerei care, după cum spune ea, dacă n-ar fi avut acea doză de curaj, nu ar fi ajuns la stadiul la care se află acum. „Prima dată când te urci pe cal îți trebuie puțin curaj, trebuie să fii nebun să faci chestia asta. Pentru că dacă stai să te gândești e destul de periculos. Tu, călare pe un cal de 600 de kilograme… Poate să facă orice cu tine. Trebuie să ai puțină nebunie. Calul te simte dacă ai încredere în el”, punctează Miruna. 
Va pleca la facultate în Olanda și se gândește să ia și calul cu ea
Anul acesta, Miruna va da Bacalaureatul. Deja a aplicat la trei facultăți din Olanda și a fost acceptată la toate, iar ca să fie admisă efectiv, este nevoie să aibă o medie mare. Știe că va reuși, fiind extem de dedicată și perseverentă. „Am aplicat la trei facultăți în Olanda. Practic am fost admisă la toate trei. Acum mai trebuie să iau BAC-ul cu notă mare, peste 8, iar apoi să aleg una. M-am înscris la profil de Chimie și Inginerie. Am vrut să schimb țara, să văd cum e acolo”, spune tânăra. 
În viitor, după ce se va acomoda printre străini, se gândește să îl ia și pe Aramis cu ea. Deși părinții i-au propus să-l vândă, Miruna nu vrea nici în ruptul capului să se despartă de el. „Mă gândeam să îl las pe Aramis aici un an, până mă acomodez eu acolo, să văd cum e cu facultatea, să îmi găsesc chirie, să am un loc stabil unde să stau. După să mă apuc să caut un grajd, fiindcă am ajuns la nivelul în care știu să îmi pregătesc singură calul, știu să fac un antrenament singură. După ce mă instalez vreau să îl aduc cu mine acolo. În anul ăsta în care n-o să fiu aici, o voi lăsa pe sora mea să-l încalece ea. Părinții mei au propus varianta de a-l vinde, dar n-aș putea. M-am atașat prea mult de el”, povestește Miruna. 
Miruna Stavropol spune că deși costurile de întreținere ale calului, dar și antrenamentele sale nu sunt mici, nu are cum să renunțe la Aramis ori la pasiunea sa pentru călărie. Atunci când trage linie, la final de lună, totul atinge aproape 500 de euro. Ea face orice pentru a avea performanțe, iar părinții o sprijină negreșit.
Acum, fiind în ultimul an de liceu, îi este mai greu să ajungă la cai, fiindcă are mult de învățat. Cu toate astea, își face mereu timp pentru Aramis. Tânăra spune că, în momentul în care te apuci de acest sport, înveți să devii resposabil. „Nu poți să te duci când vrei tu, calul ăla are nevoie de tine”, povestește sibianca.