Proiect european dezvoltat în Balcani de Teatrul Radu Stanca din Sibiu

Constantin Chiriac, director general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a întreprins în perioada 12 – 17 aprilie 2019, la Tirana, în Albania o vizită de lucru pentru perfectarea unui proiect european dezvoltat în parteneriat cu țările din zona Balcanilor: Albania, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Bosnia și Herțegovina și cu țările din Occident, Austria, Germania, Franța și Italia.

Cu acest prilej, Constantin Chiriac a susținut conferinţa “România şi Valorile Europene”, la Universitatea Luarasi din Tirana (15 aprilie), în prezența E.S. domnul Mircea Perpelea, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Albania și a rectorului Universității Luarasi, Prof. Dr. Ethem Ruka – fost ministru al Educației, dar și alte două evenimente, la Facultatea de Filologie a Universității din Tirana: Conferința „Cultura românească și religia” și recitalul ”Domnule și frate Eminescu” (16 aprilie).
„Am avut în Republica Albania, țara unde s-a născut Ismail Kadare, întâlniri excelente cu Ministrul Culturii, doamna Elva Margariti, cu directorul general al Muzeului Național din Tirana, domnul Dorian Koci, cu rectorul și decanul Academiei de Teatru și Film din Tirana, Prof. Kastriot Çaushi, cu directorul general al Teatrului Național din Tirana și întreaga echipă a dumnealui, domnul Hervin Culi. Am avut, de asemenea, o întâlnire excelentă cu IPS Anastasios Yannoulatos – Arhiepiscop Ortodox al Tiranei, al Durrës și al întregii Albanii și Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Autocefale din Albania, cel care a inițiat un dialog interreligios, reușind, la nivelul Albaniei, să creeze o platformă de dialog pentru toate confesiunile religioase. Demersul domniei sale este un model pentru Europa care poate fi implementat în Balcani. Pornind de la acest dialog, ne dorim să creăm un proiect european, pentru perioada 2020 – 2023, împreună cu teatrele naționale, școlile de teatru și artiștii din Balcani și din Europa de Vest, proiect care urmărește promovarea multiculturalității, a dialogului, a coeziunii și care are la bază textul lui Ismail Kadare, Trilogia Prometeu. M-a bucurat dorința extraordinară pentru colaborare și am avut o surpriză foarte plăcută să constat că există în Albania o dorință de dialog interreligios, că există comunicare între credințele musulmane și toate credințele creștine. Următoarea întâlnire va avea loc în cadrul FITS 2019, când vor fi prezenți la Sibiu toți liderii de proiect, urmând ca în toamnă să aplicăm pentru obținerea finanțării pentru acest proiect. Le mulțumesc tuturor partenerilor din Republica Albania, mulțumesc domnului Dan Dragomir și domnului Enkelejd Collaku – Președintele Asociației Aromânilor din Albania, o comunitate foarte puternică, care promovează valorile românești și europene cu multă forță, cu mult patriotism, cu multă căldură.” Constantin Chiriac, director general – Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, președinte – Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

Proiect european dezvoltat în Balcani de Teatrul Radu Stanca din Sibiu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică