O prietenie aproape neobișnuită s-a legat între o oaie și un motan, care sunt pacienți la Spitalul Animalelor Orfane din Galați.
Oaia a ajuns la spital sfâșiată de câini, iar după ce a fost operată de medicii veterinari și a stat cu perfuzii, motanul a supravegheat-o permanent.
Cele două animale s-au împrietenit la Spitalul Animalelor Orfane din Galați și vor rămâne în adăpostul de la marginea orașului.
Relaţia dintre oaia mușcată de câini, Suzica, şi motanul poreclit „Indianul” i-a uimit pe veterinari. În perioada în care oaia a stat în perfuzii, pisica a stat lângă ea, a păzit-o, s-a urcat pe spatele ei şi i-a oferit alinare.„El este motanul terapeut din clinică, adoră animalele care sunt internate. Cu oaia s-a înțeles foarte bine din prima zi, a stat cu ea în camera în care a făcut perfuzii, a fost alături de ea”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, managerul Spitalului Animalelor Orfane din Galați, Lilu David.
Deoarece oaia este un pacient neobișnuit, veterinarii au fost nevoiți să învețe de pe Youtube cum se mulge și i-au amenajat un culcuş şi o iesle cu paie şi lucernă. Relația dintre cele două animale nu a avut de suferit nici după ce la adăpost a ajuns și mielul fătat recent de oaia mușcată de câini. Mielul a fost căutat de îngrijitorii adăpostului la stână, iar ciobanul a acceptat să-l cedeze pentru a ajunge lângă mama sa.
„Mai mult ca sigur ea ar fi fost sacrificată de Paște, iar faptul că a fost mușcată de câini, practic, a salvat-o. A ajuns la Spitalul Animalelor Orfane cu răni, însă veterinarii au făcut-o bine. Ne-a impresionat foarte mult prietenia dintre oaie și motanul terapeut. Este ceva incredibil. A fost cu peripeții, cei de la spital au fost nevoiți să caute pe Youtube modul în care se mulge o oaie. Suferea după puiul ei, așă că am dus-o din nou la stână. L-a căutat, l-a găsit și i-am adus pe amândoi la spital. Ciobanul a fost înțelegător și, prin urmare, îi mulțumim”, a povestit, corespondentului MEDIAFAX, administratorul Adăpostului Ajutați-l pe Lăbuș, Corina Grigore.
După ce va fi externată, oaia împreună cu mielul vor rămâne la adăpostul animalelor fără stăpân și va împărți un țarc cu caprele Laly și Bebelușa. Reprezentanții unității spun că prin preajmă se va afla și motanul Indianul care este liber să circule prin tot adăpostul.